Așa i-au spus italienii reușitei lui Raspadori din prelungirile de pe Juventus Stadium.
După golul lui „Jack”, care a adus victoria și aproape titlul, m-am gândit imediat la golul lui Koulibaly, de acum 5 ani. Și nu doar eu.
Campionatul pierdut în hotel
„Același rezultat, același minut, final diferit” a scris clubul napolitan pe Twitter, după partidă.
Și atunci fanii i-au așteptat pe jucători la aeroportul Capodichino, visând cu ochii deschiși. Emoția a fost aceeași și aseară.
După victoria cu Juve din 2018, etapa următoare jucătorii lui Napoli au urmărit neputincioși într-un hotel din Florența cum Juve a bătut Inter pe „Meazza”, cu ajutorul arbitrului Orsato. După o zi, aveau să piardă fără drept de apel cu Fiorentina, 0-3. Momentul psihologic care a distrus un vis.
Când m-am dus în cameră, am văzut jucătorii plângând pe scări. Era ca și cum totul s-ar fi terminat
Maurizio Sarri
„N-a fost vorba doar de ghinion atunci, au fost multe alte lucruri în afara terenului, factori externi. Dacă ar fi contat doar ce făceam pe gazon, am fi fost campioni” și-a reamintit Mario Rui. Rana a rămas deschisă.
Acel „Sarrismo”, cuvânt folosit pentru a descrie stilul de joc ofensiv, inovator și spectaculos creat de Maurizio Sarri, i-a adus lui Napoli un record de puncte, 91. Cine ar fi crezut că nu vor fi suficiente pentru a lua titlul?
Acum... ce ar descrie era Spalletti? Multe. Probabil cel mai intens ar defini-o această ipostază, folosită și pe numeroase bannere ale suporterilor:
„Într-o zi, pe neașteptate, m-am îndrăgostit de tine”
Un giorno all'improvviso
Mi innamorai di te
Il cuore mi batteva
Non chiedermi il perché...
În Napoli, toată lumea se gândește la Maradona. Mereu, dar mai ales acum, înaintea celui de-al treilea scudetto. Eu nu.
Îi conștientizez importanța, talentul, impactul și farmecul, dar nu mă identific cu pasiunea pentru Maradona. Pe mine, mintea mă duce mai întâi la o seară de septembrie, când o echipă italiană a jucat senzațional și mi-a declanșat toate alarmele fotbalistice.
A fost dragoste la prima vedere. Sentimentul ăla pe care îl ai cand te întâlnești prima dată cu cineva sau cu ceva extraordinar, care știi că va avea un impact major asupra vieții tale.
Așa că eu mă gândesc la toți jucătorii alături de care am trăit bucurii și drame în acești ani.
Chi ama non dimentica
La capriciosul și talentatul Lavezzi, care n-a vrut sub nici o formă să plece la Juve. La Hamsik, căpitanul-model, primul care a bătut recordul lui Diego, liderul de prezențe și un simbol din toate punctele de vedere.
La Paolo Cannavaro, fratele care nu a trădat și care a promovat cu Napoli din infern, rămânând loial pe viață.
La Cavani, care urla de fericire când înscria pentru Napoli și deschidea larg brațele, aproape poetic, alergând cu vântul în plete prin fața peluzei care îi striga numele.
Mă gândesc la „'O surdato 'nnammurato”, „Un giorno all'improvviso” și la toate cântecele și scandările în dialect pe care le-am învățat în acești ani.
La liderul golurilor din istoria lui Napoli, mai napolitan ca mulți, care și-a botezat și copilul cu un nume tradițional - Ciro Mertens.
La Callejon, care se uită și acum la toate meciurile lui Napoli, suferă și se bucură alături de ei. La Albiol, care nu prea a vrut să vină la Napoli, dar el și toată familia lui au plâns în hohote când au plecat.
La Armando Izzo, acum la Monza, care a sărbătorit ca un suporter fanatic fiecare victorie a lui Napoli din acest sezon.
La Maggio, Insigne, Behrami, Dzemaili, Inler și toți foștii jucători care au rămas legați sufletește de echipă și încă îi trăiesc victoriile ca și cum ar fi ale lor.
La Faouzi Ghoulam, care te lasă uneori fără cuvinte când îl auzi vorbind despre echipa sa de suflet:
Napoli nu e doar fotbal. E iubire. Iubire primită și dată, ceva ce mi-aș dori să trăiască oricine, măcar o dată în viață.
Napoli, echipa inimii mele. De fapt n-am plecat niciodată. E un oraș incredibil. Sunt chiar supărat când aud vorba aceea, că aici se plânge de două ori, când vii și când pleci. Eu am ajuns cu zâmbetul pe buze și am plecat la fel, știind că voi reveni. Napoli a făcut bine sufletului meu.
Două fețe ale aceluiași destin
Raspadori a înscris aseară „gol scudetto”, la 5 ani după o seară pe care Napoli nu a știut s-o valorifice. Dar cercul s-a închis. Și rana se va închide curând. De data asta nu vor mai fi lacrimi pe scări, la Florența. Doar lacrimi de bucurie pe treptele Stadio Maradona.
Forza Napoli Sempre!
{{text}}