Opinii

Arbitrii, dar numai ei?

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  luni, 24 aprilie 2023

Am reluat atent filmul meciului și găsesc că FCSB a avut motive serioase să reclame arbitrajul din derby-ul cu Rapid, prima partidă pierdută de ea în play-off. Când scriu asta iau în calcul mai ales două faze în care Horațiu Feșnic din teren și Rareș Vidican din camera VAR au greșit în favoarea Rapidului. Să zicem că discutabil în minutul 4, când nu l-au eliminat pe Onea. Cert însă, incontestabil, în 29, în care Dr. Grigore merita trimis la cabine.

Deși ambele intrări au fost violente, e de făcut o diferență între ele. Onea l-a luat cu fulgi cu tot pe Fl. Coman, însă a atacat cu picioarele îndoite, ceva între galben și roșu. Omenește vorbind, să-i acordăm circumstanțe atenuante lui Feșnic, deoarece nu-i deloc ușor, dimpotrivă, să elimini chiar în startul întâlnirii un rapidist în vulcanul din Giulești. Unde tribunele, arhipline duminică, pun o presiune extraordinară pe cavalerii fluierului. Pur și simplu, le iau aerul.

La faultul dur comis de Dr. Grigore asupra lui Compagno n-ar fi trebuit însă să existe semne de întrebare. Deoarece stoperul vișiniu l-a călcat pe vârful roș-albastru din spate, cu intenție, pe tendon, din care pricină decizia nu putea fi decât eliminarea.

Surprinzător, de nescuzat, deși ecuson FIFA, Feșnic s-a mulțumit să-l avertizeze pe rapidist. Iar Vidican nu l-a sesizat să revadă secvența și să schimbe culoarea cartonașului.


Aici e de discutat pe marginea erorilor CCA, ale șefului acesteia, grecul Kyros Vassaras. Care n-ar fi trebuit să trimită la derby-ul din Grant un "central" din Cluj, delegare menită să alimenteze suspiciunile, intuiți din ce considerente. În plus, Vassaras era obligat că desemneze un arbitru VAR cu mai multă experiență și autoritate, fiind de presupus că sătmăreanul Vidican n-a îndrăznit să-l tragă de mânecă pe un coleg mai cunoscut și mai bine cotat.

Personal, am obosit tot minunându-mă de câte i se permit lui Vassaras și nimeni nu-i cere socoteală. Nici măcar Burleanu, căruia grecul i-a deschis niște uși la UEFA grație secretarului general Theodore Theodoridis, prietenul și (se aude) ruda sa. Ca atare, îi las și pe alții, gen Gigi Becali, să se mire, să se indigneze și să trimită mesaje de protest. Pot fi siguri că nu le va lua nimeni în seamă.

Horațiu Feșnic în meciul Rapid - FCSB (foto: Raed Krishan/GSP)

Așadar, am convenit că FCSB a avut de ce să arate cu degetul spre arbitri. Dacă Rapid ar fi rămas în 10, probabil că meciul ar fi avut altă turnură și alt deznodământ. Totuși, deși îndreptățiți să dea o parte din vină pe brigadă, Olaru et Comp. n-ar strica să se privească și-n oglindă.


Ca să vadă că au irosit 5-6 ocazii uriașe în repriza secundă. Pe care au dominat-o copios cap-coadă și pe parcursul căreia, înghesuită în propria jumătate, Rapid s-a apărat eroic, disperat, norocos. Salvată de un portar magnific pe numele său Horațiu Moldovan.

Oricât ar căuta unii vinovați în afară, și ei există, ratările respective nu mai pot fi atribuite nici lui Feșnic, nici lui Vidican.

VIDEO Intrarea extrem de dură a lui Onea asupra lui Coman, chiar în startul partidei dintre Rapid și FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.