International   •   Campionate   •   ANGLIA

Povestea dramatică a unui jucător format de academia lui Arsenal » A rămas paralizat după ce cineva i-a pus droguri în băutură

Sursă foto: The Independent

Articol de Vlad Roșu   —  marți, 25 aprilie 2023

Daniel Cain (23 de ani), fost fotbalist, crescut de Academia celor de la Arsenal, a rămas paralizat, după ce, în urmă cu aproape 3 ani, a consumat într-un club o băutură în care fuseseră puse droguri. 

Nu a prins vreun meci la nivel de seniori în cariera de fotbalist. S-a lăsat de fotbal și a devenit electrician. Drama lui Daniel a început pe data de 9 iunie 2020, când a ieșit să petreacă într-un local alături de mai mulți prieteni, scrie cotidianul britanic The Independent

Daniel Cain, fotbalist crescut de Academia lui Arsenal, a rămas paralizat după ce i s-au pus droguri în băutură 

Daniel Cain a suferit în acea seară un stop cardiac. Pentru că au observat că acesta nu se mai trezește și fața fostului sportiv căpătase o culoare neobișnuită, prietenii lui au sunat la ambulanță și au început să-i acorde primul ajutor, până ca medicii să ajungă la locul incidentului. 


Când doctorii au ajuns la fața locului, au început să-l resusciteze, timp de 24 de minute, pe Daniel Cain, dar creierul și măduva spinării rămăseseră fără oxigen și suferiseră leziuni grave. 

Tracey Cain, mama lui Daniel Cain: „Când s-a trezit, nu putea să facă nimic”

Tracey Cain, mama lui Daniel Cain, a povestit în detaliu cum a reacționat după ce a pățit fiul ei, dar și cum se simt acesta acum și procesul de recuperare prin care trece. 

„Când am aflat ce a pățit, am intrat automat în modul «mamă» L-am sunat pe tatăl lui, care era la muncă, iar sora lui a venit din Essex. La ora 3-4 dimineața, doctorii au încercat să ne spună că nu se trezește, dar le-am spus să continue să încerce.  


Când s-a trezit, nu putea să facă nimic. Nu putea să se miște. Era ca un nou-născut, dar asistentele au spus că le urmărește cu ochii așa că au zis că este cineva acolo.

Starea lui de sănătate se îmbunătățește pe zi ce trece. Începe să își aducă aminte de lucruri din copilărie”, a declarat aceasta, potrivit sursei citate. 

Daniel Cain a fost tratat timp de doi ani și jumătate în diverse spitale din Marea Britanie, dar a fost externat și a putut să meargă acasă. El a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile și are nevoie în permanență de un ajutor din partea cuiva. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.