Sporturi   •   Tenis   •   WTA MADRID

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 al turneului de la Madrid » Victorie în trei seturi cu Lauren Davis

Sorana Cîrstea // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 25 aprilie 2023

Sorana Cîrstea (33 de ani, 44 WTA) a trecut americanca Lauren Davis (29 de ani, 56 WTA), în turul 1 al turneului de la Madrid, scor 6-3, 3-6, 6-1.

  • Sorana Cîrstea va juca în turul 2 cu bielorusa Aryna Sabalenka, locul 2 WTA. 

Sorana Cîrstea, 44 WTA, a evoluat pe Terenul Central Manolo Santana în a doua partidă, întâlnind-o după multă vreme pe ambițioasa Lauren Davis, a 56-a jucătoare a lumii. Românca nu mai jucase de la superbul traseu de la Miami din luna martie, încheiat în semifinale, dar s-a pregătit intens pe zgură în ultimele săptămâni. 

Sorana Cîrstea, calificare în turul 2 al turneului de la Madrid


Trecuseră ceva mai mult de 10 ani de la precedenta înfruntare, câștigată de americancă la Hobart 2013, 6-1, 6-3, probabil puține lucruri de reținut de atunci. Pe altă suprafață, un deceniu mai târziu, românca aflată într-o perioadă foarte bună a jocului ei avea prima opțiune. Și a valorificat-o clar în primul set, acolo unde un break făcut spre final a fost hotărâtor pentru 6-3. 

Părea că la fel va curge și partea a doua a meciului, când Sorana a avut de două ori break în față, 1-0 și 3-2, dar Davis și-a arătat reziliența și s-a impus până la urmă cu 6-3. Urmărită din tribune de Ion Țiriac Jr, alături de antrenorul Thomas Johansson, românca a decolat în decisiv, prinzând înălțime după fiecare game până la 5-0. 

A câștigat cu 6-1 și o va întâlni în turul secund pe a doua favorită, Aryna Sabalenka. 

Cea pe care a învins-o, 6-4, 6-4, în sferturile de finală de la Miami în singura lor ciocnire în circuit. Cîrstea a atins de două ori sferturile de finală la Madrid, în 2016 și 2017, însă în ultimii ani și-a încheiat repede evoluția.


7.705.780 de euroeste suma totală a premiilor la turneul feminin de la Madrid, WTA 1000, câștigătoarea urmând să primească un premiu de 1.105.265 de euro

FINAL » Sorana Cîrstea - Lauren Davis 6-3, 3-6, 6-1

  • 6-1: Victorie pentru Sorana Cîrstea. A închis setul cu 6-1 și s-a calificat în turul 2
  • 5-0: Sorana Cîrstea domină schimburile. A mai câștigat două game-uri și e la un pas de victorie
  • 3-0: Sorana joacă excelent în startul setului decisiv. A făcut un break și are un avans important
  • 3-6: Davis câștigă setul doi. Meciul intră în decisiv
  • 3-4: Davis revine. A făcut imediat rebreak și ulterior a câștigat game-ul de servciu
  • 3-2: Sorana trece în avantaj. La 2-2 a făcut break și a preluat conducerea
  • 1-1: Fiecare jucătoare a început setul cu un break. Cîrstea a condus cu 1-0, dar nu și-a putut câștiga serviciul și a fost egalată
  • 6-3: SET Sorana Cîrstea! Românca a câștigat pe propriul serviciul și ia primul set
  • 5-3: Sorana face break-ul, primul din meci. Va servi pentru a câștiga setul
  • 3-3: În continuare, scorul este egal. Ambele jucătoare și-au câștigate game-ul de serviciu, fără emoții
  • 2-2: Cele două jucătoare merg în continuare cap la cap. La 2-1, Sorana a ratat o minge de break 
  • 1-1: Start echilibrat de meci. Fiecare jucătoare și-a câștigat game-ul de serviciu 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.