Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Dan Petrescu l-a salvat pe Nelu Varga! CFR Cluj era în pericol să nu primească licența pentru Europa

Dan Petrescu // FOTO: Imago

Articol de David Marinescu   —  marţi, 25 aprilie 2023

CFR Cluj era în pericol să nu primească licența pentru Europa și a avut nevoie de ajutorul antrenorului Dan Petrescu, care a împrumutat societatea cu 300.000 de euro. Vișiniii trebuie să se califice în grupele unei competiții europene ca să justifice efortul pentru licențiere și să-și echilibreze bugetul.

Ioan Varga s-a tot chinuit să-și mențină la suprafață clubul înglodat în datorii și a ajuns în situația de a avea nevoie să se împrumute de la propriul antrenor. Surse din club povestesc că Petrescu a contribuit cu 300.000 de euro pentru obținerea licenței de Europa.

CFR Cluj, jonglerii pentru licență

CFR a avut termen să achite până la sfârșitul lunii martie toate datoriile existente la 28 februarie. Surse din club povestesc că Varga nu s-a mai descurcat să plătească singur și a avut nevoie de împrumutul lui Petrescu. Conducerea nu a reușit nici măcar așa să acopere toate debitele, a avut nevoie să negocieze cu jucătorii pentru amânarea plătirii unor sume. 


Fotbaliștii au fost de acord fiindcă nu e prima oară când clubul procedează astfel și ei s-au obișnuit de-a lungul timpului să-și recupereze banii până la urmă, chiar dacă au existat mai mereu întârzieri.

Pericolul pentru vișinii e reprezentat de situația din clasament. Ei au patru puncte mai puțin decât are liderul Farul și tremură cum nu au tremurat în anii aceștia în care au câștigat titluri încontinuu. Dincolo de glorie, câștigarea campionatului e importantă și pentru economia clubului.

Titlul a contat mereu și în Europa

Campioana intră în preliminariile Champions League și are parte de un traseu cu mult mai ușor decât au celelalte participante în cupele europene. Ea beneficiază de trei șanse: poate fi eliminată din Champions, să coboare în Europa League, iar de acolo să pice în Conference. 


Clujul a profitat și în sezonul trecut de șansele multiple: a ajuns în grupele Conference după ce fusese eliminat în mod surprinzător din Champions, pierduse calificarea în favoarea lui Pyunik Erevan. Iar cu un sezon în urmă prinsese grupele tot fiindcă beneficiase de „mai multe vieți".

Cu Șumudică pe bancă, ardelenii au ieșit din UCL după turul al treilea preliminar, i-a eliminat Young Boys Berna, apoi au pierdut și în Europa League, în dubla manșă cu Steaua Roșie Belgrad, și așa au retrogradat în grupele Conference League.

În afara campioanei, România mai are trei reprezentante în Europa și toate intră direct în calificările din C3. Un singur pas greșit, o eliminare, înseamnă ieșirea completă din cupe, nu mai există vreo a doua șansă.

CFR Cluj, cel mai îndatorat club

CFR a plătit scump cele cinci campionate pe care le-a câștigat la rând: societatea a acumulat datorii de 30 de milioane de euro, valoarea înregistrată în bilanțul depus la sfârșitul anului trecut. 

Cea mai mare parte a datoriei este către Varga, el e cel mai cheltuitor patron de club dintre proprietarii implicați acum în competiție. Pentru ca pierderile să nu se umfle încontinuu, CFR are nevoie să prindă din nou grupele unei cupe europene. Din momentul în care a preluat acțiunile de la Paszkany, Varga și-a concentrat tot planul în jurul calificării în grupele Champions League, o performanță care i-ar fi adus Clujului mai mult de 20 de milioane de euro. 

Doar că vișiniii nu au ajuns niciodată acolo, ei au jucat doar în Europa League și în Conference, competiții care le-au asigurat venituri doar cât să mai acopere un pic găurile.

VIDEO Concluzia lui Dan Petrescu după Farul - CFR Cluj 1-0

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.