Sporturi   •   Handbal   •   PRELIMINARII CE

România pierde cu Austria și tremură pentru calificarea la primul EURO după 28 de ani » Când se joacă meciul decisiv + calcule

+6 Foto
Handbaliștii români ascultîndu-l pe antrenorul Xavier Pascual Foto sportpictures

Articol de Raed Krishan (foto), Adrian Jitea, Cătălin Stroia, Valentin David (video)   —  joi, 27 aprilie 2023

România a fost învinsă de Austria, scor 30-35, în penultima rundă a grupei preliminare pentru EURO 2024. „Tricolorii” sunt în continuare la mâna lor în drumul spre Germania.

  • În runda decisivă, România înfruntă Ucraina, duminică, de la ora 19:00. Cu o victorie, naționala lui Xavi Pascual merge la turneul final din Germania
  • Campionatul European de handbal masculin este programat în perioada 10 ianuarie - 28 ianuarie 2024.

Handbalul este al treilea cel mai iubit sport în România, lucru relevat de sondajul național comandat de GSP și realizat de GfK în 2019. Realitatea din sala Dinamo, în ziua meciului decisiv, cel care ne putea duce la Campionatul European după o așteptare de 28 de ani, a fost alta.

România, eșec cu Austria în preliminariile EURO 2024


Puțin peste 500 de spectatori și-au făcut apariția, printre ei multe grupuri de copii, dar și doi invitați speciali: miniștrii de interne ai celor două state, Lucian Bode și Gerhard Karner. În liniștea Polivalentei din Ștefan cel Mare au putut negocia nestingheriți dezghețarea relațiilor bilaterale, Karner fiind chiar cel care a votat împotriva aderării României la Spațiul Schenghen.

Spectacolul real a fost pe parchet. Austriecii, cu mulți handbaliști din Bundesliga, cel mai puternic campionat al planetei, au impus un ritm imposibil nebun. Imposibil de susținut de sportivii din „Liga Zimbrilor”.

„Tricolorii” au replicat cu intervențiile lui Ionuț Iancu și cu sclipirile lui Ante Kuduz. Primul sfert al meciului a găsit România în avantaj, scor 11-8. Au urmat secvențe greu de explicat și chiar mai greu de privit. Pase greșite, aruncări pripite și o „remontada” austriacă. 


Pascual a cerut time-out și a mutat centrul de greutate al ofensivei spre extreme. Negru, dar mai ales Tărâță, și-au făcut treaba. Nu același lucru poate fi spus și despre defensivă, „ciuruită” cu 19 goluri în prima repriză.

Xavi Pascual, fără soluții în România - Austria

Xavi și-a lăsat elevii să meargă la vestiar. A mai rămas câteva minute pe bancă, creionând schemele revenirii. Semnele s-au văzut de la primele acțiuni, o apărare mult mai agresivă. Linia de 9 metri adversă n-a mai găsit culoare. Iancu s-a trezit și el, dar cele 3 ratări de la 7 metri au păstrat constant avansul de două goluri.

6 paradedin 41 de aruncări au avut portarii României, Ionuț Iancu și Dan Vasile. Thomas Eichberger, în poarta Austriei, a avut un procentaj de 32.56%

Thomas Eichberger i-a hipnotizat pe „tricolori” în momentele decisive. „Paradă” după paradă”, inclusiv 3 aruncări de la 7 metri, portarul lui HSG Graz a înlăturat suspansul.

Veniți la București în vacanță, austriecii ne interzic încă un lucru: sărbătoarea calificării la Europeanul din 2024, găzduit de Germania.

Caseta meciului România - Austria

România: Nistor (7), Humet (5), Kuduz (4), Tărâță (2), Negru (2), Stanciuc (2), C. Dedu (2), Militaru (1), Nagy (1), D. Vasile (1), R. Ghiță (1), Racoțea (1), Drăgan (1), 

Selecționer: Xavi Pascual 



Austria: Bilyk (7), Zivkovic (6), Wagner (6), Bozovic (3), Lastro (3), Weber (3), Frimmel (2), Dambock (2), Hutecek (2), Mohr (1) 

Selecționer: Ales Pajovic

România, la mâna ei în drumul spre EURO 2024

„Tricolorii” sunt în continuare la mâna lor. Au 4 puncte în Grupa 4 preliminară și ocupă provizoriu poziția secundă. Primele două clasate merg la turneul final, la fel și cele mai bune 4 dintre cele 8 ocupante ale locurilor 3.

Victoria obținută de Insulele Feroe în fața Ucrainei, scor 33-26, a simplificat calculele înaintea rundei decisive. „Tricolorii” trebuie să obțină cel puțin același rezultat cu cei din Feroe.

Dacă Feroe pierde în fața Austriei, lucru probabil ținând cot de valoarea celor două naționale, România își permite și un eșec la 13 goluri în fața Ucrainei!

FOTO: Flashscore.ro

FINAL. România - Austria 30-35

S-a terminat partida! Austria s-a impus, scor 35-30. 

min. 53: Xavi Pascual cere time-out în momentul în care Austria ajunge la avantajul maxim, 30-25.

min. 51: Dedu ratează singur de pe pivot. Wagner, colosul Austriei, e mult mai sigur. 24-28

min. 49: Negru aruncă în bară de la 7 metri. 24-26

min. 46: Nistor ajunge la 7 goluri. 24-26

min. 42: Drăgan și Nagy combină perfect. Publicul din sala Dinamo se animă. 22-24

min. 36: Eichberger blochează execuția lui Nistor de la 7 metri. Iancu are și el o „paradă”. Nistor își ia revanșa pe contraatac. 18-22

min. 34: Nistor înscrie de la 7 metri. 18-21

min. 33: Eichberger a închis poarta Austriei. 17-21

A început repriza secundă!

S-a terminat prima repriză! Austria conduce la pauză, scor 19-17.

min. 29: Time-out cerut de Austria. 16-17

min. 26: Kuduz ia jocul pe cont propriu. 15-15

min. 25: Nistor ratează o aruncare de la 7 metri, dar recuperează și înscrie. 14-14

min. 24: Tărâță înscrie din extremă. 13-14

min. 21: Acțiuni grăbite, multe aruncări forțate ale „tricolorilor”, iar Austria trece în avantaj. 12-13

min. 19: Nicușor Negru înscrie cu multă șansă. 12-12

min. 19: Xavi Pascual este un car de nervi din cauza erorilor de pe faza de construcție. 11-11

min. 16: Ante Kuduz este de neoprit. 11-8

min. 8: Kuduz aruncă năucitor. Portarul pune mâna, dar nu poate bloca mingea. 6-3

min. 6: Kuduz îl angajează pe Racoțea, pe pivot. 4-1

min. 4: Humet înscrie din inter stânga. 2-0

min. 1: Iancu are o primă intervenție. România obține un 7 metri, transformat de Nistor.1-0

A început partida! Austria are primul atac. 

Din lotul pregătit de slovenul Ales Pajovic nu au lipsit astăzi vedetele Bylik (THW Kiel), Weber (Fuchse Berlin), Frimmel (Pick Szeged), Wagner (Toulouse) sau Hutecek (Lemgo). Austria s-a calificat pentru a 4 oară consecutiv la un turneu final european.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.