Apropierea finalului de sezon în fotbalul european aduce în prim plan, pe lângă duelurile din campionatele de top, și lupta pentru trofee în cupele naționale. Fie că vorbim de Cupa României Betano sau de Cupa Angliei, cea mai veche competiție de fotbal din lume, meciurile de cupă au păstrat un farmec aparte din autenticitatea sportului rege și sunt deschise oricărui deznodământ.
Infograficul de mai sus surprinde dintr-o singură privire favoritele și outsiderele din șase Cupe din Europa - România, Anglia, Franța, Spania, Germania și Italia - cu mențiunea că datele au fost culese până la ora redactării acestui material, 26 aprilie 2023, putând suferi modificări atât pentru prezența unor echipe, cât și pentru cotele pentru pariuri sportive.
Dar de ce sunt aceste echipe favorite și outsidere în fiecare Cupă? Haideți să vedem.
Cupa României Betano
Pentru prima dată în istoria competiției, Cupa României Betano a trecut la un format nou cu faza grupelor în locul clasicelor etape de șaisprezecimi, optimi și sferturi de finală. Un format care a făcut lucrurile mai interesante și a adus în prim planul acțiunii echipe care în mod normal nu ar fi emis prea multe pretenții pentru un parcurs spre fazele superioare ale întrecerii.
Printre echipele ajunse în careul de ași se numără și CFR Cluj, formație care a dominat lupta din campionat în ultimii ani, dar care n-a mai câștigat Cupa României din 2016 și care ultima oară a ajuns în semifinale în urmă cu patru ani.
La capitolul outsidere, de departe UTA Arad este revelația Cupei României Betano din acest sezon, dar și echipa cu cele mai mici șanse la trofeu, cel puțin pe hârtie. „Bătrână Doamnă” a fotbalului românesc n-a mai disputat o finală în Cupa României din anul 1966, când pierdea 4-0 cu Steaua București. În acest sezon, UTA a remizat pe teren propriu cu FCSB în grupe și a trecut de FCU Craiova 1948 în sferturile de finală.
Favorită: CFR Cluj (cota la trofeu 2.35)
Outsider: UTA Arad (cota la trofeu 8.50)
Cupa Angliei
Cu o istorie de 151 de ani, Cupa Angliei este cea mai veche competiție de fotbal din lume. Finala din acest an propune un duel grandios între cele două rivale locale din Manchester, City și United. În ultimii ani Manchester City a dominat fotbalul englez și duelurile cu Manchester United, dar aceasta din urmă are un palmares superior în Cupa Angliei. De 12 ori a câștigat Manchester United trofeul din 20 de finale disputate.
Ultima oară când Manchester United s-a impus în Cupa Angliei a fost în urmă cu șapte ani. Manchester City a disputat 11 finale și a câștigat șase dintre acestea, ultima oară în 2019! Echipa cu cele mai multe trofee în Cupa Angliei rămâne Arsenal (14), dar și cu cele mai multe finale disputate (21).
Favorită: Manchester City (cota la trofeu 1.31)
Outsider: Manchester United (cota la trofeu 3.45)
Cupa Spaniei
Finala din acest an în Cupa Regelui Spaniei le aduce față în față pe Real Madrid și Osasuna. Un duel la prima vedere cu o favorită certă. Real Madrid revine într-o finală de Cupă după 9 ani de absență. Echipa din capitala Spaniei este a treia într-o ierarhie după numărul de trofee cucerite în Cupa Spaniei, cu 19 reușite. FC Barcelona (31) și Athletic Bilbao (23) sunt echipele care au câștigat de mai multe ori Cupa Spaniei.
Pentru Osasuna va fi a doua finală din istorie în Cupa Spaniei, după cea disputată și pierdută în 2005 cu Real Betis Sevilla, scor 2-1, după 120 de minute. Pentru al patrulea an consecutiv finala se va disputa pe arena La Cartuja din Sevilla.
Favorită: Real Madrid (cota la trofeu 1.21)
Outsider: Osasuna (cota la trofeu 4.50)
Cupa Italiei
Cu 14 trofee cucerite în istoria de 101 ani a competiției, Juventus este cea mai titrată formație din Cupa Italiei. Formația din Piemont este calificată în semifinalele ediției din acest an a Cupei Italiei, unde a remizat cu Inter Milano pe teren propriu în manșa tur a semifinalelor (1-1).
Cele două echipe au luptat pentru trofeul din 2022, când Inter s-a impus în finala de la Roma, cu 4-2, după prelungiri. Pentru ”nerrazzuri” a fost a 8-a oară când Cupa Italiei a ajuns în vitrina clubului. Revelația sezonului actual este Cremonese, o formație care și-a făcut loc spre careul de ași eliminând Napoli în optimi și AS Roma în sferturi. Cremonese a pierdut manșa tur a semifinalelor pe teren propriu cu Fiorentina, scor 2-0.
Favorită: Juventus (cota la trofeu 2.20)
Outsider: Cremonese (cota la trofeu 100.00)
Cupa Germaniei
Bayern Munchen este cea mai titrată echipă din Cupa Germaniei, cu 20 de trofee în palmares, dar în acest sezon bavarezii au părăsit competiția în sferturile de finală. SC Freiburg a furnizat surpriza impunându-se chiar pe terenul lui Bayern, cu 2-1, după ce gazdele deschiseseră scorul. Freiburg va întâlni pe Leipzig în semifinale, în timp ce pentru al doilea loc din finală se vor lupta VfB Stuttgart și Eintracht Frankfurt.
Dintre cele patru semifinaliste ale acestui an doar RB Leipzig (2022) și Eintracht Frankfurt (2018) au câștigat Cupa Germaniei în ultimul deceniu. VfB Stuttgart s-a impus de trei ori, ultima oară în 1997, iar Freiburg a pierdut în 2022 prima finală din istorie, 4-2 la loviturile de departajare cu RB Leipzig. Cele două echipe se vor reîntâlni anul acesta în semifinale.
Favorită: RB Leipzig (cota la trofeu 2.40)
Outsider: VfB Stuttgart (cota la trofeu 6.00)
Cupa Franței
FC Nantes s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Franței, competiție pe care a câștigat-o în 2022 pentru a patra oară în istorie și prima dată după 22 de ani. Pentru Toulouse va fi doar a doua apariție într-o finală de Cupa Franței, după cea câștigată în 1957 contra lui Angers, scor 6-3. Eliminată încă din optimile de finală, Paris Saint-Germain rămâne echipa cu cele mai multe trofee (14), șase dintre acestea în ultimii opt ani.
Favorită: Toulouse (cota la trofeu 1.78)
Outsider: FC Nantes (cota la trofeu 2.05)
{{text}}