Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-0, și s-a calificat în finala Cupei României. Dan Petrescu, antrenorul campioanei, a dat vina pe oboseală.
O singură dată a mai pierdut Dan Petrescu la 3 goluri diferenţă un meci de Cupă, pe 1 decembrie 2004, un Sportul - FC Naţional, scor 0-3. Pe banca adversarilor era atunci Cosmin Olăroiu. Antrenorul campioanei crede că oboseala a contribuit la acest rezultat nefast.
Dan Petrescu, după eliminarea lui CFR Cluj din Cupa României
„A existat o singură echipă, asta e realitatea. Jucătorii de la meciul cu Farul nu și-au revenit. Am avut mult stres la meciul cu Farul, drumul de la Constanța a fost lung. Ieri am venit de la Cluj, alte 5 ore cu autocarul.
Se vedea că vor, dar nu pot. Burcă mi-a zis că nu putea să alerge. Poate e greșeala mea, trebuia să bag mai mulți jucători odihniți. Am arătat mai bine în 10 oameni. De asta îmi pare rău astăzi, că trebuia să bag 7-8 jucători noi față de meciul cu Farul. Dar am zis să respectăm competiția.
E al 57-lea meci, suntem foarte obosiți. Nu știu cum o vom scoate la capăt. Camora a intrat după accidentare, Burcă era foarte obosit. Acolo s-a pierdut meciul, la cartonașul roșu. Chiar dacă era 2-0, nu se știe niciodată.
Cei de la Sepsi au meritat, sunt specialiștii Cupei, le doresc succes”, a spus Dan Petrescu la Orange Sport.
Dan Petrescu: „Băieții sunt prea obosiți”
Luni, campioana se deplasează la București, pentru derby-ul „feroviar” cu Rapid.
„Să ne revenim până luni, sunt prea obosiți băieții. Nici nu știu cum să fac, altă deplasare foarte grea. E o perioadă grea. Riscăm să nu fim în Europa, ăsta este riscul, asta e realitate. Dacă termini pe locul 4, ești pa!
La cum arată lotul acumn nu arătăm că putem prinde top 4. Sper să revină Krasniqi, Manea, să reintre toți accidentații.
Pe Bîrligea nu l-am băgat, el mereu se accidentează. Trebuie să ridicăm capul, mai avem 5 finale”, a concluzionat Dan Petrescu.
Îi felicit pe băieți pentru ce au realizat. Au făcut un meci extraordinar. Prima repriză a fost una dintre cele mai bune de când sunt eu aici. Am avut intensitate și am jucat foarte bine pe contraatac. Băieții au fost extraordinari. Sunt foarte bucuros. E o performanță extraordinară.
- Cristiano Bergodi, antrenor Sepsi
{{text}}