Costel Gâlcă (52 de ani), antrenorul polonezilor de la Radomiak Radom, a dezvăluit cum încerca Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, să-i impună schimbările la formația roș-albastră.
Tehnicianul a spus că Becali i-a transmis de mai multe ori schimbările pe care le dorea, menționând că făcea acest lucru prin intermediul lui Marius Ianuli, cunoscut și ca „Mache”, team managerul clubului.
Costel Gâlcă, despre perioada petrecută la FCSB: „De multe ori mi-a transmis Gigi Becali schimbările”
„FCSB e echipa care ar fi trebuit să câștige de trei-patru ori campionatul în acești șapte ani. Susține fotbalul românesc. Nu știu care sunt cauzele, poate deciziile luate nu sunt cele mai bune.
Poți să ai discuții cu patronul, dar nu să îți facă echipa sau schimbările. De multe ori mi-a transmis și s-a oprit acolo. Când te duci la un club, trebuie să te simți apreciat, dacă nu, nu are rost să stai.
Pe Mache îl suna. Venea, am vorbit cu el, mi-a spus că trebuie să îmi transmită. Era normal «Vii, îmi spui, bine că mi-ai spus și asta e». A fost munca tuturor în acel moment, nu numai munca mea și a staff-ului meu”, a declarat Costel Gâlcă, potrivit Digi Sport.
Gigi Becali: „Nu făcea nimic Gâlcă! Sunam eu din pușcărie!"
Gigi Becali recunoștea, în octombrie 2022, faptul că îi dicta schimbările lui Costel Gâlcă, chiar și când acesta se afla în spatele gratiilor.
„Nu făcea nimic Gâlcă, făceam tot numai eu! Dădeam telefoane din pușcărie. O dată nu am putut să dau telefon și nu ne-am calificat... Iar la meciul de la Iași, din ultima etapă, stabiliserăm ceva noi și nu a făcut. Atunci i-a expirat contractul și la revedere! ”, a spus Becali.
Costel Gâlcă a adus ultimul titlu în vitrina lui FCSB
Costel Gâlcă a fost numai un sezon antrenorul celor de la FCSB. În stagiunea 2014-2015, acesta a reușit să câștige toate cele 3 trofee interne cu formația roș-albastră: titlul în Liga 1, ultimul cucerit de FCSB, Cupa României și Cupa Ligii.
Palmaresul lui Gâlcă pe banca celor de la FCSB: 37 de victorii, 8 egaluri și 13 înfrângeri.
{{text}}