Tenis

Anunțul Simonei Halep, la mai bine de 6 luni de la suspendare: „Vreau să lupt din nou pentru marile titluri”

Anunțul Simonei Halep, la mai bine de 6 luni de la suspendare: „Vreau să lupt din nou pentru marile titluri”

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 28 aprilie 2023

Simona Halep (31 de ani) a acordat un amplu interviu, la prima ei apariție publică după ce a fost suspendată pentru dopaj. Deși nu a mai jucat din august, ea a anunțat că nu renunță și vrea să revină în elita tenisului.

În cadrul interviului pentru Tennis Majors, Simona a abordat în principal tema cazului de dopaj în care este implicată și a tergiversării judecării acestuia. Halep a vorbit însă și despre viitorul în tenis.

Simona Halep: „Vreau să lupt din nou pentru marile titluri!”

„Îmi doresc foarte mult să joc din nou, pentru că iubesc acest sport și vreau să concurez din nou pentru marile titluri. Am muncit toată viața pentru asta. Am continuat să joc (n.r. - să se antreneze în timpul suspendării), pentru că aveam speranța că acest caz se va rezolva. 

+8 Foto
Simona Halep, primul interviu după suspendare / FOTO: Capturi @tennismajors

Am avut multe întârzieri. Nu a fost ușor să rămân concentrată, dar am făcut tot ce am putut pentru a fi focusată și a lucra cât mai mult posibil. Până acum, tenisul a fost dintotdeauna viața mea. Simt că vreau să joc din nou. Vreau să fiu la fel de puternică precum înainte, chiar mai mult dacă este posibil! 

Lucrez pentru asta și știu că va fi mult de luptat, pentru că vor fi aproape opt luni fără a juca un meci oficial și toată presiunea care a existat în acest caz. Cred cu tărie că, dacă muncesc din greu, pot juca din nou la cel mai înalt nivel”, a spus Simona în cadrul interviului pentru Tennis Majors.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.