Sporturi   •   Handbal   •   RAPID

Jucătoarea venită la Rapid din Angola e îndrăgostită de România: „A doua casă pentru mine!” + Vrea miracolul cu Vipers: „Apărarea va fi cheia meciului”

Albertina Kassoma

Articol de Andrei Petrescu, Iosif Popescu (video)   —  vineri, 28 aprilie 2023

Albertina Kassoma (26 de ani), pivotul angolez al celor de la Rapid, a oferit un interviu Gazetei Sporturilor, în care a vorbit despre acomodarea sa în România, la 3 ani distanță de la transferul de la Primeiro de Agosto Luanda. De asemenea, handbalista a prefațat și duelul pe care giuleștencele îl vor juca în „sferturile” Ligii Campionilor cu Vipers.

Pivot de gabarit, Albertina spună că nu a avut probleme cu acomodarea traiul în România și cu viața din București, oraș pe care îl compară cu cel natal, Luanda. 

Jucătoarea din Angola visează la o victorie duminică împotriva celor de la Vipers în „sferturile” Ligii Campionilor și așteaptă susținerea celor 5.000 de rapidiști care vor umple Sala Polivalentă. 

VIDEO Albertina Kassoma: „România este ca a doua casă pentru mine”


-Albertina, ești în România de 3 ani, cum te-ai acomodat până acum?

- România este ca a doua casă pentru mine, iubesc să trăiesc aici. Am fost aici și în 2021, m-am simțit foarte bine și atunci, am fost primită foarte bine, nu mi-a fost deloc greu să mă acomodez aici.

- Știai ceva despre România înainte de transferul la Rapid? 

- Nu, fusesem o dată aici la Trofeul Carpați, care s-a ținut în Brăila, nu știam multe despre România, știam doar că se ține aici Trofeul Carpați, și cam atât.

- Ce îți place cel mai mult la București? 

- Este un oraș foarte aglomerat, ca Luanda, orașul în care m-am născut. Îmi place aglomerația, restaurantele îmi plac. Da, îmi place mult aici.


-Ai învățat vreun cuvânt în română? Care?

- Da! (n.r. cuvântul pe care l-a învățat)

- Urmează un meci important, cel cu Vipers, cum te pregătești? 

- Nu va fi un joc ușor, știm că Vipers este o super echipă, este câștigătoarea ultimilor 2 Ligi ale Campionilor, dar, știm că nimic nu este imposibil și vom lupta din greu pentru a câștiga meciul.

- Ce trebuie să facă Rapid pentru a câștiga duminică? 

- Probabil cheia acestui meci va fi mai presus de toate apărarea. Muncim mult în apărare pentru a contracara atacul celor de la Vipers.

- Sala Polivalenta va fi din nou sold out... 

- Sper că așa va fi, este foarte importantă susținerea suporterilor noștri, în meciul cu Krim ne-au fost de mare ajutor, sperăm să fie alături de noi și să ne susțină din nou.

- Cum e să joci în fața unor astfel de fani? 

- Este minunat, nu am vazut până acum o astfel de galerie. Mă simt cu adevărat privilegiată.

- Vă pot da fanii impulsul necesar să o învingi pe Vipers?

- Da, cu siguranță! Susținerea lor este foarte importantă pentru noi și întotdeauna sunt o motivație în plus pentru noi.

- În final, ce mesaj le-ai transmite suporterilor înainte de acest meci?

- Fiți alături de noi în continuare, așa cum ați făcut-o de-atâtea ori foarte bine. Vă așteptăm la Polivalentă, noi vom lupta și vom da tot ce avem mai bun pe teren.

Citește și alte știri despre handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.