FC Argeș a învins-o pe CS Mioveni în derby-ul local, scor 2-0, și continuă lupta pentru menținerea în Superligă, în timp ce galben-verzii sunt retrogradați matematic.
Derby-ul Argeșului sau mai degrabă derby-ul rușinii, la modul în care s-au prezentat cele două echipe în acest sezon, a adus în față confruntarea dintre CS Mioveni și FC Argeș, echipe care la ora startului meciului ocupau ultimele 2 locuri din clasament.
Cu un picior și trei sferturi în „B" și fără antrenor după plecarea lui Nicolae Dică, Mioveniul nu a reușit să găsească motivația necesară pentru a le da o replică rivalilor argeșeni în prima repriză.
FC Argeș a zburdat în prima parte
Visând să scape de locul direct retrogradabil, FC Argeș a căutat victoria încă din primul minut al meciului de pe „Orășenesc". Și nu i-a luat decât 7 minute până să găsească drumul spre gol.
Geani Crețu a avansat frumos în flancul drept, a centrat pe jos la bara a doua de unde Calcan a reluat fără marcaj în poartă.
„Vulturii" au simțit slăbiciunea rivalilor și au continuat să atace, încercând să mai marcheze. Doar norocul a făcut ca galben-verzii, conduși de Vlad Tătar, să nu mai încaseze gol. Koubemba (18) și Facundo Rizzi (43) au șutat năpraznic, însă de fiecare dată mingea s-a oprit în transversală.
Izbăvirea lui Garita
Repriza secundă a adus revenirea lui Arnold Garita în atacul lui FC Argeș. Exclus din lot acum două săptămâni după a sărit să-și bată un coleg la antrenament și reprimit ulterior de Vintilă, golgeterul piteștenilor a avut nevoie de numai 20 de minute de la intrarea pe teren pentru a marca.
I-a rămas mingea în careu în urma unui corner și l-a executat pe Sima cu un șut la colțul scurt.
Mioveni a încercat să reacționeze rapid, a înscris în minutul 70 prin Liviu Antal, dar reușita veteranului a fost anulată de VAR pentru ofsaid după 5 minute de analiză.
FOTO: Captură DigiSportAcelași Antal a trimis periculos cu capul, însă doar în brațele lui Straton.
Se termină 0-2, iar înfrângerea o retrogradează matematic pe Mioveni în Liga 2 cu 3 etape înainte de finalul play-out-ului.
FINAL. CS Mioveni - FC Argeș 0-2
- Click AICI pentru statistici!
- Au marcat Calcan 7, Garita 66
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze din meci
- 2.500 de fani au fost prezenți la meci
Mioveni - FC Argeș, echipe de start
CS MIOVENI: Sava – Rădescu, Balaur, Panait, Garutti, Șerbănică – Pop, Căprescu, Guțea – Coșereanu, Buziuc
REZERVE: Bucur, Pedroso, Toma, Militaru, Lixandru, Sno, Carnat, Antal, Rusu
ABSENȚI: Scarlatache, Burnea, Krasniqi (accidentați), Greab (fără drept de joc)
ANTRENOR: Vlad Țăran
FC ARGEȘ: Straton - Tofan, Zebic, Turda, Rizzi - Meza Colli - Crețu, Biri, Șerban, Calcan - Koubemba
REZERVE: Micle, Dobrosavlevici, Brendon, Jakolis, Njike, Pîrvu, Tîrcoveanu, Jobello, Garita
ABSENȚI: Bassong (nerefăcut), Straton, M. Constantin, Vianna, Celestine, Donisa (neincluși în lot)
ANTRENOR: Bogdan Argeș Vintilă
Stadion: Orăşenesc (Mioveni)
Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa), A2: Vornicu Adrian (Iaşi) / Arbitru VAR: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi), Arbitru AVAR: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa)
{{text}}