Liga 2

Se pregătesc modificări în conducerea lui Dinamo » Cine negociază cumpărarea acțiunilor

Articol de Viorel Tudorache  —  Friday, 28 April 2023

Acționariatul lui Dinamo s-ar putea modifica în perioada următoare.

Din informațiile obținute de Gazeta Sporturilor, un grup de suporteri negociază cu Nicolae Badea preluarea unei părți din acțiunile deținute de fostul șef al „câinilor”. 

Fanii lui Dinamo, negocieri cu Nicolae Badea 

Fostul președinte al Consiliului de Administrație al lui Dinamo deține în acest moment 7,03% din acțiunile clubului din „Ștefan cel Mare”. Fanii vor să obțină 1% din acțiuni, iar omul de afaceri pare dispus să vândă.

 Planul ultrașilor care vor cumpăra acțiuni de la Nicolae Badea este acela de a intra în Consiliul de Administrația și de a putea să se implice tot mai mult în deciziile luate la nivel administrativ. 

Cum sunt împărțite acțiunile la Dinamo în acest moment:

  • Red&White 2022 Management - 80,87%
  • Asociația „Peluza Cătălin Hîldan” - 12,06%
  • Nicolae Badea/ACSFC Dinamo - 7,03%
  • Dorin Șerdean - 0,1%
  • Cornel Dinu - 0,03%

Dinamo a obținut bani pentru licență

Acționarii Red&White au virat miercuri, 26 aprilie, în contul clubului suma de 500.000 de euro pentru a acoperirea datoriilor presante, în vederea obținerii licenței pentru Liga 1. 

Banii respectivi ar proveni de la omul de afaceri Claudiu Florică, cel care anunța încă de luna trecută, după preluarea lui Dinamo de către noii acționari, că este interesat să investească la formația alb-roșie.

VIDEO Neluț Roșu încă crede în promovarea directă cu Dinamo: „Vom juca până la sfârșitul campionatului”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.