Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Shaquille O’Neal a văzut discursul viral al lui Giannis Antetokounmpo și-l contrazice: „E un eșec. Eu am jucat 19 sezoane și am eșuat în 15”

Shaquille O’Neal // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Sergiu Alexandru   —  sâmbătă, 29 aprilie 2023

Shaquille O’Neal (51 de ani), unul dintre cei mai importanți baschetbaliști din istorie, a reacționat după discursul viral al lui Giannis Antetokounmpo.

De patru ori campion în NBA, cu Los Angeles Lakers și Miami Heat, Shaq a spus că nu este de acord cu discursul pe care Antetokounmpo l-a avut după ce echipa sa, Milwaukee Bucks, una dintre favoritele la câștigarea trofeului, a fost eliminată în „sferturile” Conferinței de Est, în fața lui Miami Heat (1-4 la general).

Shaquille O’Neal îl contrazice pe Giannis Antetokounmpo

„Când ești un mare jucător și lumea se așteaptă ca tu să câștigi, dar nu o faci, atunci, în opinia mea, e un eșec. Am jucat 19 sezoane și am eșuat în 15. Era un eșec când nu câștigam.


Ca jucător. Antetokounmpo nu e un eșec. Dar aș spune că actualul sezon e un eșec. Înțeleg și respect declarațiile lui, dar pentru mine era cu siguranță un eșec când nu câștigam. Și era mereu vina mea”, a spus Shaquille O’Neal, citat de Mundo Deportivo.

VIDEO Giannis Antetokounmpo, discurs viral: „Michael Jordan a jucat 15 ani în NBA și a câștigat 6 campionate. Ceilalți au fost ratați?”

În conferința de după partidă, Giannis a primit o întrebare care l-a „pornit”: „Crezi că acest sezon a fost un eșec?”. Giannis a oftat prelung, și-a pus mâinile în cap, apoi a ținut un discurs devenit viral în Statele Unite ale Americii.


„M-ai întrebat același lucru și anul trecut. Tu ai obținut câte o promovare la job în fiecare an? Dacă nu, asta înseamnă că ai eșuat? În fiecare an ai un obiectiv, să ai grijă de familia ta, să le asiguri un adăpost, să ai grijă de părinții tăi sau orice altceva... nu e un eșec, sunt alți pași făcuți către succes! 

Michael Jordan a jucat 15 ani în NBA și a câștigat 6 campionate. Ceilalți 9 ani au fost ratați? Asta îmi spui? Răspunde-mi, da sau nu? Deci nu. Atunci de ce îmi pui o asemenea întrebare?

Nu există eșec în sport. Uneori ai zile mai bune, alteori unele mai rele. Despre asta este vorba în sport, nu câștigi mereu. Anul acesta va câștiga altcineva. Vom reveni anul viitor, vom încerca să fim mai buni și să câștigăm trofeul. 

Scuze, nu am vrut să fac să pară ceva personal. Știu că m-ai întrebat și anul trecut, dar atunci nu aveam dispoziția necesară pentru a-ți răspunde”, a replicat Giannis. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.