Petrolul a câștigat în al nouălea minut al prelungirilor cu FC Botoșani, 1-0, și e sigură că va rămâne în Superligă și din sezonul viitor. „Lupii galbeni” au evitat matematic și „barajul”, iar la finalul meciului au declanșat sărbătoarea pe gazon.
Fluierul final a adus „izbăvirea” pe „Ilie Oană”. Fotbaliștii lui Florin Pârvu au celebrat victoria cu FC Botoșani la fel ca la câștigarea unui trofeu: au sprintat care încotro, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre zona ocupată de galerie, unde au cântat minute în șir alături de ultrași.
„Veteranul” Budescu și-a asumat rolul de lider, a fluturat un steag primit de la galerie și a dat tonul scandărilor pentru colegii săi.
Petrolul - FC Botoșani, decis la ultima fază de VAR!
Petrolul a învins-o pe FC Botoșani, scor 1-0, în etapa #6 din play-out. Constantin Budescu a transformat un penalty dictat cu ajutorul VAR în prelungiri, minutul 90+9!
„Mă bucur că am crezut până la final în victorie, mă bucură atitudinea jucătorilor. Până la acel penalty eu zic că am mai avut ocazii de a marca. S-a dovedit că Botoșani este o echipă foarte puternică. Suntem bucuroși, dar din punctul meu de vedere trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru ultimele trei meciuri. Echipa trebuie să creadă în continuare și să obțină puncte”, a spus Florin Pârvu, antrenorul celor de la Petrolul, la finalul partidei.
{{text}}