Liverpool a câștigat cu Tottenham, scor 4-3, în etapa #34 din Premier League. „Cormoranii” aveau 3-0 în minutul 15, au fost egalați în prelungiri, dar au marcat golul decisiv imediat după cel primit de la Richarlison.
Liverpool a început fulminant meciul, în minutul 15 avea 3-0. Primul a lovit Curtis Jones ('3), din centrarea lui Arnold. Doar două minute mai târziu, Luis Diaz a marcat din fața porții, după o acțiune colectivă a „cormoranilor”. Pasa decisivă a venit de la Gakpo. Al treilea gol a venit de la Salah, din penalty.
Cristian Romero l-a luat pe sus în careu pe Diaz, iar arbitrul Paul Tierney a acordat lovitură de pedeapsă fără să stea pe gânduri. Acseta au fost singurele 3 șuturi cadrate ale lui Liverpool ]n prima repriză.
Tottenham s-a trezit de la 0-3
Tottenham s-a aruncat în atac și a fost aproape de gol, prin Son, însă șutul să a fost scos din fața porții goale de Van Dijk. Elevii lui Klopp nu au mai scăpat la faza următoare. Perisic a centrat pentru Kane și atacantul englez l-a învins pe Allsion din voleu. Repriza secundă a început așa cum s-a terminat prima, cu Tottenham în atac.
Son a zguduit bara porții lui Allison, cu un șut la colțul lung. Din a treia încercare, sud-coreeanul a reușit să marcheze. A fost lansat cu pasă lungă de Romero și a punctat din postură de 1 la 1 cu portarul advers.
Finalul dramatic în Liverpool - Tottenham
Richarlison a înscris cu capul din centrarea lui Son, în minutul 90+3. A fost primul său gol în Premier League pentru Spurs.
La faza imediat următoare, Jota a primit o pasă de la un adversar, a scăpat singur cu portarul și a marcat golul decisiv.
Clasamentul în Premier League
Liverpool este pe locul 5, dar rămâne departe de top 4, la 7 puncte de Manchester United și cu un meci în plus. Tottenham e la 9 puncte de „diavoli”, cu 4 meciuri rămase de jucat pentru londonezi.
FINAL. Liverpool - Tottenham 4-3
- Click AICI pentru live + statistici
- Au marcat: C. Jones 3, L. Diaz 5, Salah 15 (pen.), Jota 90+4 / Kane 40, Son 77, Richarlison 90+3
- Început de meci fulminant pentru Liverpool. După doar 15 minute, scorul era deja 3-0 pentru gazde. Jones a deschis scorul din apropiere, din centrarea lui Salah. Luis Diaz a marcat și el, din careul mic, după o fază colectivă superbă a lui Liverpool. Salah a înscris și el, dintr-un penalty comis de Romero
- 7-4 a fost raportul șuturilor la poartă în prima repriză, în favoarea lui Liverpool
- După 10 minute de la reluarea jocului, Son a trimis un șut superb, în bară
Liverpool - Tottenham, echipe de start
Liverpool: Alisson - Allison - Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Elliot, Fabinho, Jones - Salah, Gakpo, L. Diaz
Antrenor: Jurgen Klopp
Tottenham: Forster - Romero, Dier, B. Davies - Porro, Hojberg, Skipp, Perisic - Kulusevski, Kane , Son
Antrenor: Ryan Mason
Stadion: Anfield
Arbitru: Paul Tierney
{{text}}