Actrița Mădălina Ghenea (35 de ani) și-a făcut apariția la prestigiosul turneu de tenis de la Madrid, unde a fost surprinsă în loja lui Grigor Dimitrov (31 de ani, #32 ATP) la meciul cu Carlos Alcaraz de duminică. Presa speculează deja o posibilă idilă între cei doi.
Ar putea fi unul dintre cuplurile anului în showbiz-ul mondial! Frumoasa Mădălina Ghenea a luat pe toată lumea prin surprindere cu prezența sa de la turneul din capitala Spaniei. Modelul a urmărit meciul Alcaraz - Dimitrov din boxa bulgarului, iar speculațiile au început deja să se răspândească în social-media.
„Bombă! Grigor Dimitrov i-a luat ochii unei actrițe din România. Frumoasa Mădălina a strălucit la ultimul meci al tenismenului bulgar”, a titrat presa din țara vecină.
Fost #3 ATP, Grigor Dimitrov și-a construit de-a lungul timpului imaginea unui veritabil „cuceritor”. Bulgarul a avut relații, printre altele, cu Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger și nu puține au fost vocile care l-au catalogat drept „cel mai sexy bărbat din circuitul masculin”.
Grigor DimitrovMădălina Ghenea afirma recent că „a învățat să-și păstreze viața privată cât mai intimă”
Mădălina Ghenea (35 de ani) a dezvăluit scurta aventură pe care a avut-o cu fotbalistul Nicolo Zaniolo, acum la Galatasaray. Invitată de curând la o emisiune mondenă, actrița de origine română nu a putut evita întrebările despre Zaniolo.
Ea a mărturisit cu ce a rămas de pe urma scurtei interacțiuni cu fotbalistul italian: ”Pentru o vreme, mi-a fost foarte greu, dar apoi am reușit să găsesc un mod de a face lucrurile potrivite pentru mine. Am învățat să-mi păstrez viața privată cât mai intimă posibil”, a afirmat Ghenea, citată de Golssip.
{{text}}