Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, dezvăluie cum o ședință nocturnă a Comitetului Executiv al Federației Române de Gimnastică a validat un colectiv tehnic cu olandezul Patrick Kiens în frunte, olandezul nedorind ca singura medaliată a României la CE din Antalya să facă parte din echipa tricoloră
Războiul din cadrul Federației Române de Gimnastică continuă. Cel mai nou episod s-a desfășurat duminică noaptea într-o nouă ședință a Comitetului Executiv. Surse din cadrul FRG susțin că printre decizii se numără și mutarea gimnastelor Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda și Mara Ceplinschi de la Deva la Onești sub îndrumarea olandezului Patrick Kiens. În luarea acestei hotărâri au fost consultați și părinții sportivelor.
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea, a scris pe Facebook despre ședință nocturnă a Comitetului Executiv:
Voi începe această postare prin a sublinia încă o dată calitatea mea de ANTRENOR pe care o am în fața gimnastei SABRINA. În sală eu sunt antrenor pentru Sabrina, în viața extra sportivă, respectiv în afara sălii sunt MAMĂ, lucru imposibil pentru cei trei părinți ai gimnastelor prezenți în ședința CEX de azi-noapte la ora 23:00 unde pe o grabă foarte mare s-a impus votul, fiind duminică seara înainte de 1 Mai.
Mai grav decât atât, am informații clare că antrenorul olandez nu dorește ca SABRINA să facă parte din echipa României. Niciodată nu s-a întâmplat ca părinții să intre în ședințe oficiale CEX și să influențeze votul. Ar fi normal si corect să puneți la dispoziția românilor ședința CEX din data de 30 aprilie.
Rog oamenii de specialitate pe care îi am în listă și sunt adevărați profesioniști să ceară și dumnealor această înregistrare, să fie pusă la dispoziția tuturor, să arătăm că există transparență totală. S-ar putea ca mulți dintre dumneavoastră să rămâneți foarte surprinși cum se rezolvă treburile în această federație.....Cum vine asta? ROMÂNIA este contra ROMÂNIEI, așa ne formăm copiii? Exclus, România este una singură. Mulțumesc tuturor iubitorilor gimnasticii și oamenilor corecți!”
Sabrina Voinea, singura medaliată a României, la CE din Antalya, unde a luat bronzul la sol, se pregătește cu mama sa la București, în sala Dinamo, alături de Cristi Moldovan. Ca gimnastă, Camelia Voinea are în palmares o medalie de vicecampioană olimpică și una de campioană mondială cu echipa României.
Demisii peste demisii
Pe 28 aprilie, Federația Română de Gimnastică a dat un comunicat prin care anunța că s-a analizat bilanțul participării la Campionatele Europene de la Antalya, de unde sportivii au revenit cu o medalie de bronz, trei locuri patru, un loc șase și un loc șapte. Ședința de bilanț „s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată", se notează în comunicat.
Drept urmare, membrii departamentului tehnic pentru gimnastica artistică feminină și-au anunțat intenția de a-și da demisia de onoare, de asemenea Carmencita Constantin – președinte, Ingrid Istrate- secretar general FRG și subsecvent o serie de alți membri ai Comitetului Executiv, fiind propusă inclusiv demisia întregului Comitet Executiv.
Până la urmă însă, în aceeași zi s-a revenit asupra acestei intenții, după o discuție cu ministrul Sportului, Eduard Novak. La finalul comunicatului se precizează că „vom reveni cu comunicări referitoarea la structura și componența loturilor naționale de gimnastică".
Pe 29 aprilie, Gina Gogean, 45 de ani, antrenor în cadrul colectivului tehnic al lotului național de la Deva, dezvăluie într-o scrisoare deschisă dură și exigentă ce se întâmplă de luni bune în gimnastica feminină de la noi.
Ea își anunța demisia, subliniind că: „Ceea ce se întâmplă acum la lot contravine unor principii pe care le consider definitorii pentru succesul în sport, în gimnastică. Persoane din structura de conducere a gimnasticii românești au încercat prin mijloace incorecte să denigreze tot ce are legătură cu cei care au lucrat la acest lot până în decembrie 2022, manipulând părinții cu scopul de a denigra și elimina persoanele care nu sunt servile în procesul de pregătire”. În această ședință, colectivul tehnic coordonat de olandezul Kiens nu a trecut, însă pe 30 aprilie alta a fost decizia.
Până la această oră, Federația Română de Gimnastică nu a comunicat nimic despre hotărârile luate în cadrul ședinței nocturne din 30 aprilie.
{{text}}