Liga 1

Rednic, prima victorie de la revenirea în Superligă » Clasamentul după UTA - Hermannstadt

+5 Foto
UTA a învins-o pe Hermannstadt, scor 1-0, într-o partidă din runda cu numărul 6 a play-out-ului. E prima victorie pe care Mircea Rednic o obține pe banca arădenilor / foto: Imago

Articol de Bogdan Cioara (Arad), Cătălin Stroia  —  marţi, 02 mai 2023

UTA a învins-o pe Hermannstadt, scor 1-0, într-o partidă din runda cu numărul 6 a play-out-ului. E prima victorie pe care Mircea Rednic o obține pe banca arădenilor.

UTA - Hermannstadt 1-0. Cronică: Roger! Am venit și cu victoria

Presiunea e la cote alarmante la Arad după succesul obținut de Argeșul lui Bogdan Vintilă și așteptările de la Mircea Rednic cresc pe zi ce trece, mai ales după pierderea duelului de Cupă cu Universitatea Cluj. 

În încercarea de a alunga dezamăgirea unei posibile retrogradări directe, Bătrâna Doamnă a dat drumul la turație încă din primele minute pentru a-i intimida pe sibieni. 

Se simte voința formației alb-roșiilor la fiecare atac, dar fără realizări, rămâne un eșec. Această meteahnă s-a menținut literă de lege și în prima parte, fără să pună probleme adversarilor. 

Hermannstadt a fost mai pragmatică, dar lejeritatea lui Limaj în fața porții a făcut să nu existe vreun gol pe tabelă la pauză. 

Dezastru sibian 

Cu o doză mare de superficialitate, Hermannstadt a crezut că Bătrâna Doamnă nu va putea produce foarte multe surprize. Pe o fază de construcție inițiată de fundașul mauritan Aly Abeid, Mino Sota a comis un henț în careu sancționat de "centralul" Flueran după consultarea VAR. 

Pe lângă penalty, trupa lui Măldărășanu l-a pierdut la aceeași fază și pe Baba Alhassan. Fără inhibiții, Roger a adus bucurie suporterilor prezenți pe "Francisc Neuman". 

Fără spirit de reacție, alb-roșiii au ținut linia sus și și-au creat șanse importante de a-și dubla avantajul prin Otele și Anton. 

Rezistența trupei lui Mircea Rednic s-a văzut și într-un final dramatic, cu 10 minute de prelungiri, iar victoria aduce o gură de aer înaintea duelului decisiv pentru evitarea retrogradării cu FC Argeș.

FINAL. UTA - Hermannstadt 1-0

  • A marcat: Roger '51 - pen.
  • Click AICI pentru statistici
  • 6.414 de spectatori au fost în tribune (număr oficial)
  • VIDEO cu cele mai importante faze
  • Rareș Pop, mijlocașul arădenilor, s-a prăbușit pe teren în minutul 71. A primit îngrijiri medicale pe gazon și a fost urcat în ambulanță, unde și-a revenit. Fotbalistul a avut o cădere de calciu. El s-a simțit rău și la antrenamente, zilele trecute

UTA - Hermannstadt. Echipele de start

UTA Arad: Fl. Iacob - R. Benzar, Benga, Hoxhallari, Abeid - Roger, Batha, Ubbink - M. Pop, Milosevic, Otele
Rezerve: Kucher - Vukcevic, Cascini, P. Anton, Postolachi, Stahl, Șteau, Keșeru, M. Dobrescu
Absent: Erico (accidentat)

Hermannstadt: Letica - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț - Sota Mino, Alhassan - Balaure, Limaj, C. Popescu - Paraschiv
Rezerve: Muțiu - Ene, Medina, Biceanu, Oroian, P. Iancu, P. Petrescu, Bărbuț, Babic
Absent: Antoche (accidentat)

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Arbitru: Viorel Flueran (Craiova), A1: Valentin Avram (București), A2: Ciprian Danșa (Satu Mare)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București), AVAR: Marius Badea (Râmnicu-Vâlcea)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.