Deși a spus că va ieși din fotbal din cauza arbitrajelor, Gigi Becali anunță acum că are alt plan. Vrea să devină patron la FC Voluntari.
După ce a declarat că negociază vânzarea FCSB pentru 25 de milioane de euro, Gigi Becali anunță că va cere 40 de milioane de euro dacă echipa va deveni campioană. Apoi, va achiziționa un alt club din Liga 1: FC Voluntari, echipa deținută de primăria finului Florentin Pandele.
VIDEO Planul SF al lui Gigi Becali: „Vând FCSB, cumpăr Voluntari și ies campion în primul an ca să arăt ce înseamnă să cunoști fotbal”
„Nu pot spune cu cine negociez pentru a vinde FCSB. E român, dar nu pot să spun cine e. Nu cred că e mai bogat ca mine. Dar nu trebuie să fii mai bogat ca mine pentru a lua o echipă.
Cineva care are 25 de milioane cash, că eu așa vreau, sigur mai are măcar 25. Că doar nu e nebun să aibă 26 de milioane și să dea 25 pentru o echipă. Nu?
Dacă luăm campionatul, cer 40. A zis «Da, domnule. Negociem și asta». Eu am cerut 40, ca să nu o mai dau dacă ies campion. Dar dacă el zice dă 40 de milioane o dau și cumpăr FC Voluntari și ies campion în primul an ca să arăt ce înseamnă să cunoști fotbal”, a declarat Gigi Becali.
{{text}}