International   •   Campionate   •   SERIE A

Tătărușanu pleacă de la Milan și e dorit de o echipă de tradiție din Serie A

Ciprian Tătărușanu (37 de ani) nu va rămâne la AC Milan după expirarea contractului în vara lui 2023.

Articol de Adrian Duţă   —  marţi, 02 mai 2023

Ciprian Tătărușanu (37 de ani) nu va rămâne la AC Milan după expirarea contractului în vara lui 2023.

După 3 ani la Milan, alături de care a luat titlul în 2022, Ciprian va schimba echipa și ar putea rămâne în Serie A. Tătărușanu ar fi dorit de Torino, locul 12 în prima ligă, conform Tuttosport.

Tătărușanu, dorit de Torino

„Torino caută o rezervă pentru Vanja Milinkovic-Savic în sezonul viitor, iar pentru rolul de al doilea portar sunt două nume în cursă: cel mai vehiculat nume este Alessio Cragno, pe care Monza îl va răscumpăra de la Cagliari, dar există și ideea low-cost a lui Ciprian Tătărușanu, aflat în ultimele luni de contract cu AC Milan”, scriu italienii de la Tuttosport .


Astfel, chiar dacă ar ajunge la Torino, Tătărușanu ar fi tot rezervă, la fel ca în tot mandatul său la Milan. A prins meciuri legate doar când titularul Mike Maignan a fost accidentat. Asta s-a întâmplat atât în stagiunea trecută, cât și în cea în curs.

În acest sezon, Tătărușanu a prins 16 meciuri în Serie A, 5 în Champions League și câte unul în Cupa și Supercupa Italiei. În cei 3 ani la AC Milan, Ciprian a jucat 37 de meciuri în total și a cucerit un trofeu, Serie A în 2022.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.