Jorge Mendes, celebrul agent portughez, a ajuns în Barcelona pentru a negocia contractul lui Lamine Yamal (15 ani).
Atacantul va împlini 16 ani în iulie, iar atunci va putea semna primul contract de fotbalist profesionist. Jorge Mendes, cel care se ocupă de interesele lui, va negocia cu cei din conducerea Barcelonei termenii înțelegerii, conform Sport.es.
Barcelona începe negocierile pentru contractul lui Lamine Yamal
Yamal a debutat la prima echipă a Barcelonei în etapa trecută, cu Betis, al victoria catalanilor cu 4-0. A fost și aproape de gol, însă șutul său a fost blocat în ultimul moment de fundașii adverși.
În iulie, când va împlini 16 ani, el va deveni oficial jucătorul primei echipe. Aceasta este vârsta minimă la care jucătorii din La Liga pot semna ca profesioniști
Mendes, și pentru Ansu Fati și Alejandro balde la Barcelona
Mendes nu s-a deplasat în Barcelona doar pentru a negocia contractul lui Lamine Yamal, conform sursei menționate. Impresarul vrea să discute cu un alt jucător pe care îl reprezintă, Ansu Fati. Tânărul spaniol nu ar fi foarte mulțumit de statutul său din acest sezon, iar Jorge Mendes vrea să știe ce planuri are.
În plus, agentul va discuta cu FC Barcelona și despre Alejandro Balde, un alt jucător impresariat de el. Fundașul stânga mai are contract cu echipa „blaugrana” până în 2024 și așteaptă o propunere de prelungire.
Lamine Yamal, 15 ani, a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează pentru Barcelona în acest secol. A fost introdus pe finalul partidei cu Betis, 4-0, duel contând pentru runda #32 din La Liga.
{{text}}