Fotbal   •   Liga 2   •   Poli Iași - Oțelul 2-0

Leo Grozavu, după ce a promovat-o pe Poli Iași: „A fost un joc urât azi, greu de privit”

+27 Foto
După victoria cu Oțelul, 2-0, în runda #6 a play-off-ului din Liga 2, Poli Iași a obținut matematic promovarea în Superliga. La final, antrenorul Leo Grozavu (55 de ani) a analizat meciul din această după-amiază și a vorbit despre finalul de campionat.

Articol de Alexandru Barbu   —  marți, 02 mai 2023

După victoria cu Oțelul, 2-0, în runda #6 a play-off-ului din Liga 2, Poli Iași a obținut matematic promovarea în Superliga. La final, antrenorul Leo Grozavu (55 de ani) a analizat meciul din această după-amiază și a vorbit despre finalul de campionat.

„Încă nu realizez ce s-a întâmplat, pentru că suntem la puţine minute după joc. Cred că felicitările ar trebui să fie pentru întreaga familie de la Poli Iaşi, jucători, staff, conducere administrativă, suporteri. 

A fost un joc urât azi, greu de privit, foarte tacticizat. Am avut și șansă. Ştiam foarte bine jocul Oţelului, știam că nu trebuie să le dăm spaţii, să nu ne surprindă pe contraatac. Am încercat să-i blocăm, în primul rând, pentru că știam că avem calitate în față să facem diferență”, a declarat Grozavu.

Băieţii au adus suporterii la stadion. Românul este spectator de rezultate. Atunci când merge treaba, vine la stadion



- Leo Grozavu, antrenor Poli Iași


Mai sunt 4 etape, ne dorim să terminăm campionatul cu capul sus. La fiecare meci trebuie să jucăm la victorie. Sper să facem jocuri bune în continuare şi lumea să aprecieze spectacolul pe care noi încercăm să-l facem



- Leo Grozavu, antrenor Poli Iași

GALERIE FOTO » Poli Iași, înapoi în Superliga: imaginile bucuriei

Imediat după ultimul fluier al „centralului” Ionuț Coza, elevii lui Leo Grozavu au dat drumul la horă. S-au alăturat imediat și suporterii ieșenilor, care au pătruns pe teren.


În același timp, jucătorii Oțelului au mers să salute galeria, care a asistat, fără voia ei, și la provocările rivalilor. Ultrașii gazdelor au celebrat promovarea în zona porții, chiar în fața susținătorilor adverși. Jandarmii au intervenit preventiv, iar conflictul nu a escaladat. 

Peste 8.000 de fani au fost astăzi în Copou, stadionul fiind arhiplin.

Mai multe știri din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.