La finalul meciului UTA - Hermannstadt 1-0, Mihai Butean (26 de ani), fundașul dreapta al sibienilor, a acuzat atitudinea adversarilor.
„Ne înjurau și ne hărțuiau la fiecare fază, trăgeau de timp. Nu așa se joacă fotbalul! Noi ne-am respectat mereu adversarii”, a declarat Butean.
„Noi jucăm din plăcere, ne bucurăm și așteptăm meciul viitor. Nu avem nicio presiune”, a mai spus fostul jucător de la CFR Cluj și Chindia.
Marius Măldărașanu, după UTA - Hermannstadt 1-0: „Am început rău”
Iată concluziile lui Măldărășanu, antrenorul sibienilor, la finalul eșecului de la Arad din această seară:
„În prima repriză, situațiile au fost ale noastre. Sunt supărat însă că am jucat după ce am primit gol. Asta-i viața, au fost 7 rezultate pozitive, acum vine acest eșec.
Am făcut o greșeală, am luat gol, nu știu dacă meritam mai mult. Am început rău azi, s-a văzut că ne era teamă, ei au început tare. Trebuia să fim dezvolți, relaxați n-am fost.
Lupta se dă până în ultima etapă. Ne-am dori să câștigăm toate meciurile, dar nu se poate, avem și momente mai puțin bune. Îi felicit pe băieți pentru efort, chiar dacă n-am jucat foarte bine. Mergem înainte, mai sunt 3 finale”.
{{text}}