Parcă nu prea mai e momentul să contești un antrenor după două victorii la rând, cu FCSB și cu CFR, nu?
E mult mai facil de constatat și de perorat despre scârțâitul CFR-ului din toate încheieturile decât despre jocul Rapidului. Recentul 1-3 din Giulești al lui Petrescu& Comp. ne oferă și voluptatea de a discuta pe tema încheierii unui ciclu biologico-fotbalistic. Întotdeauna un amurg și un asfințit sunt mai spectaculoase decât strălucirea soarelui din miezul zilei.
Nedinamovismul, calitate esențială
Trebuie vorbit însă și despre Rapid și mai ales despre spectaculoasa "remontada" a lui Mutu în ochii suporterilor. Acum două săptămâni, în seara de Paște, după 1-3 la Craiova, toată suflarea vișinie îl dorea plecat. Brusc, i se redescoperiseră acele antecedentele dinamoviste, care la victorii se estompează. Se uită că filiație dinamovistă avuseseră și Mircea Lucescu, și Rednic, singurii antrenori campioni de dată relativ recentă ai unui club pentru care mirosul de fum de locomotivă și calitatea de nemembru de partid sunt esențiale.
Mesajul "patricienilor"
Se aduceau exemple elocvente cu contestările la adresa repauzatului Nae Manea și ale relativ recenților Pancu sau Miță Iosif, giuleșteni get-beget. Mesajul transmis de patricienii peluzei (Bocciu', Corsicanu, urmașii milenariști ai geamgiului Mincea) era de repudiere a lui Mutu, deși ambalajul cuvintelor era politicos. Când ai pierdut la Sepsi și la Craiova, iar următoarele meciuri sunt cu FCSB și cu CFR, deja valiza e pregătită la ușă.
Motive de nemulțumire
Probabil că acum, după aceste două victorii, Mutu va avea parte de un respiro. Subiectul eventualei sale incompatibilități cu Giuleștiul se va redeschide atunci când vor urma alte înfrângeri. De scăpat, nimeni nu scapă! Până atunci, dacă vor mai fi contestări din tribună, ele se vor manifesta pe un ton scăzut și vor atinge subiecte despre care continuă să se vorbească inclusiv acum, când treaba merge ca unsă.
De ce doar acasă?
Primul motiv ar fi că Rapidul, cum iese dintre zidurile propriei arene, nu mai înseamnă același lucru ca acasă. Valențele încep să Ii se topească încă de pe la Piața Crângași, iar la Sfântu Gheorghe sau la Craiova ajunge o echipă banală, obișnuită, neaclimatizată în peisajele deplasărilor. E meritul suporterilor că fac acea atmosferă care duce la câștigarea meciurilor din Giulești. Dar tot ei trebuie să înțeleagă, chiar să tolereze, ezitările din deplasare ale favoriților.
Cu locomotive în poartă?
A doua temă ar fi că Rapidul joacă destul de defensiv. Într-adevăr, așa este, giuleștenii s-au apărat în mare parte din meciurile câștigate cu FCSB și CFR. Peluza vișinie, hărăzită cu mult umor, ar putea spune chiar că au băgat locomotiva în poartă. Dacă acasă stai pe două linii și mizezi doar pe contraatac, în deplasare ce mai faci? Bagi în poarta proprie inclusiv vagoanele?
Pianul se mai și cară
Într-adevăr, Rapidul nu face pe gazon cine știe ce spectacol. Vremurile lui Nichi Dumitriu, Bimbo Paraschiv, Willi Goanță sau chiar Dănuț Lupu, adică ale unor "tehnici" prin excelență, au apus demult, iar astăzi violoniști precum Papeau, Ongenda sau Ioniță au un loc destul de limitat în distribuția dirijorului Mutu. Se caută contrabasiști precum Albu sau Săpunaru, cărători de pian, așa cum e Kait, sau percuționiști (nu e vorba doar de percuția asupra tibiilor adverse), așa cum e Onea, care tinde să devină un fel de Nobby Stiles al Giuleștiului.
Există o justificare pentru jocul defensiv
Contestatarii și iubitorii de artă pentru artă eludează însă un amănunt. Atunci când se apără, Rapidul are toate motivele s-o facă, pentru că e în avantaj. Dă gol repede mai de fiecare dată și obligă adversarii să aibă ei inițiativa. Începe meciurile în avantaj și, în idiosincrazia față de Mutu, acele minute de start în care se dau goluri decisive sunt trecute de multe ori prea ușor cu vederea.
{{text}}