International   •   Stranieri   •   ITALIA

Răzvan Marin, elogiat în presa din Italia: „Încântător, a dictat ritmul. A fost omul în plus al echipei!”

Răzvan Marin a reușit un dublu assist pentru Empoli. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 05 mai 2023

Răzvan Marin (26 de ani) a fost printre cei mai buni jucători ai lui Empoli în succesul cu Bologna (3-1), primind note de 6,5 și 7 în presa italiană. „A organizat jocul, s-a apărat și a construit două pase de gol pentru Akpa Akpro și Cambiaghi”. De la meciul Standard Liege - Antwerp (2019) nu mai oferise două assisturi.

După trei etape ca integralist și tot atâtea eșecuri și evoluții mai slabe, Răzvan Marin și-a revenit și, odată cu el. și Empoli, învingătoare (3-1) în meciul cu Bologna de acasă. Folosit 78 de minute, mijlocașul român s-a numărat printre remarcații presei italiene. 

I-a lipsit doar golul pentru a fi cel mai bun de pe teren aseară în echipa lui Paolo Zanetti, care cu cele trei puncte s-a îndepăratat de zona retrogradării.

Premieră în Serie A pentru Răzvan Marin


Cea mai mare notă a primit-o din partea agenției Tuttomercatoweb.com (7): „A jucat încântător. A fost omul în plus în formația toscană. A dictat ritmul, a organizat jocul, s-a apărat și a construit și două assisturi pentru Akpa Akpro și Cambiaghi”. 

Niciodată de când evoluează în Serie A nu reușise două pase decisive în același meci și ultima oară în carieră i s-a întâmplat în martie 2019, în victoria lui Standard Liege, 3-1 cu Antwerp. A ajuns la patru în acest campionat la Empoli, pe lângă cele două goluri semnate în 32 de partide din actuala stagiune.

Răzvan Marin, lăudat în presa italiană: „A făcut de toate la mijloc”

Aprecieri a primit și în Gazzetta dello Sport, care l-a notat cu 6,5: „Execuția la lovitura liberă care a dus scorul la 2-0 i-a aparținut, la fel ca serviciul pentru reușita de la al treilea gol. S-a remarcat și prin munca depusă ca inter”.


Același calificativ l-a primit și din partea agenției Pianetaempoli.it: „Din piciorul său a venit traiectoria pictată pentru golul lui Akpa, care a majorat diferența pe tabelă. În rest, aceeași evoluție dinamică, cu multă mișcare, acoperind mai multe roluri, de la mezzala la regista”.

5 goluriși 16 pase decisive a reușit Răzvan Marin în cele 104 meciuri disputate pentru Cagliari și Empoli. A primit 16 cartonașe galbene și unul roșu

VIDEO. Rezumatul meciului Empoli-Bologna (3-1)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.