Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Eugen Neagoe, înainte de CFR Cluj - CSU Craiova: „Ei nu trec printr-un moment foarte bun. Vor fi multe durități” + Ce a spus Mihai Căpățînă

Eugen Neagoe

Articol de Vlad Roșu   —  vineri, 05 mai 2023

Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul CS Universității Craiova, a prefațat partida de duminică seară, contra lui CFR Cluj, din play-off-ul Superligii. 

  • CFR Cluj - CS Universitatea Craiova are loc duminică, 7 mai, de la 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1

Tehnicianul grupării din Bănie se așteaptă la o partidă echilibrată contra campioanei României, chiar dacă ardelenii nu trec printr-o formă bună, înregistrând 3 înfrângeri în ultimele 3 partide. 

Eugen Neagoe, înainte de CFR Cluj - CSU Craiova: „Va fi un joc echilibrat”


„Cred că va fi o partidă interesantă. Va fi un joc echilibrat. Întâlnim o echipă valoroasă, campioana ultimilor 5 ani. Nu trec printr-un moment foarte bun, pentu că vin după 3 înfrângeri, aici punând și meciul de Cupă, de la Sf. Gheorghe, dar în continuare CFR este o echipă puternică, cu jucători valoroși, cu un antrenor foarte bun. 

Noi suntem obligați să ne scuturăm, să ridicăm capul, să nu mai stăm supărați, pentru că nu am făcut un joc rău cu FCSB. Mi-a părut rău că nu am reușit să-i facem fericiți pe cei 30.000 de suporteri. Fotbalul este uneori nedrept. Adică să domini de o manieră așa cum am făcut-o noi pe FCSB, să nu-și creeze nicio ocazie de gol, să dea un singur șut pe spațiul porții și să dea două goluri nu este ușor de digerat. 

Caracterele puternice se văd în astfel de momente. Vor fi multe durități, știu cum abordează cei de la CFR Cluj meciurile, uneori până la limita regulamentului”, a declarat Eugen Neagoe, la conferința de presă. 

Eugen Neagoe, antrenor CSU Craiova, înainte de meciul de la Cluj, cu CFR: „Sper că vom avea un arbitraj bun”


Eugen Neagoe a mai spus că vrea ca partida de la Cluj să beneficieze de un arbitraj bun, făcând din nou o trimitere la meciul contra lui FCSB, când Andrea Compagno, atacantul bucureștenilor, ar fi trebuit eliminat, în opinia lui. 

„Sper că vom avea un arbitraj bun. Am mai auzit unele comentarii după meciul cu FCSB. Dacă este cartonaș galben la Compagno, domnul arbitru trebuie să-i dea. Era minutul 30 și atunci FCSB rămânea în 10 oameni și aveam la dispoziție cel puțin 60 de minute să obținem un alt rezultat. 

Lucrurile sunt foarte clare. Echipa respectivă a făcut gălăgie o săptămână pentru că nu a fost eliminat Onea, și pe bună dreptate. Dar și noi am avut foarte mare dreptate, epntru că acel jucător trebuia eliminat. 

Jucătorul nostru, Alexandru Crețu, a făcut un fault la Sf. Gheorghe și a fost eliminat foarte corect. Nu am avut absolut nicio obiecție de făcut. Fotbalul duce la astfel de jocuri. Balanța se poate înclina în astfel de momente, când domnul arbitru nu ia deciziile care se impun”, a mai punctat Neagoe. 

O victorie contra lui CFR, la Cluj, ar însemna foarte mult pentru suporteri. Sunt convins că ar crea o emulație la meciul următor de acasă, contra Farului. Ne dorim să ajungem în cupele europene.



-Eugen Neagoe, antrenor CSU Craiova 

Eugen Neagoe: „Andrei Ivan trebuie să fie puternic și să aibă încredere în el”

Întrebat despre starea lui Andrei Ivan în această săptămână, după ratarea unui penalty în meciul cu FCSB, Neagoe a răspuns: „Eu stau foarte mult de vorbă cu jucătorii noștri, și individual discut cu ei. Este un jucător valoros, important pentru echipa noastră. El trebuie să fie puternic și să aibă încredere în el. 

Ivan și Koljic sunt executanții noștri de penalty-uri”, a mai precizat antrenorul oltenilor. 

Mihai Căpățînă, înainte de CFR Cluj - CSU Craiova: „Ne va aștepta o deplasare foarte grea”

La conferința de presă a participat și Mihai Căpățînă, mijlocașul oltenilor. 

„Ne va aștepta o deplasare foarte grea, însă gândul nostru e să obținem 3 puncte. Meciul trecut am jucat spectaculos, am dominat, am avut ocazii, dar nu am reușit să obținem nimic. De data asta, eu sper să câștigăm. Trebuie să câștigăm și să obținem 3 puncte, pentru că ne dorim să ajungem pe locurile de cupele europene. 

CFR Cluj va acorda o mai mare atenție acestei partide, pentru că nici ei nu își mai doresc să facă pași greșiți și cu siguranță că ne va aștepta o partidă foarte dificilă. Ei practică un joc dur, dar noi trebuie să răspundem cu aceeași monedă”, a spus Mihai Căpățînă. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.