International   •   Campionate   •   NAPOLI

Salariu triplu! Napoli, prima afacere după ce a luat titlul în Serie A

Khvicha Kvaratskhelia, dreapta, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 05 mai 2023

Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani) va semna prelungirea acordului cu Napoli până în 2028, fără clauză de reziliere. În același timp, salariul „noului Ribery” va crește de la 1,2 milioane la 4 milioane de euro pe an. Aproape de contractul lui Victor Osimhen (24 de ani), celălalt erou azzurro, intens curtat și cotat la 150 de milioane

Proaspăt încununată campioană a Italiei, după 33 de ani de așteptare, Napoli se gândește la viitorul starurilor sale, deja curtate de multe cluburi de top din Europa. Iar președintele Aurelio De Laurentiis va trebui să facă față ofertelor, care de care mai tentante, pentru eroii celui de-al treilea scudetto. 

Cel mai greu va fi să îl țină pe Victor Osimhen, actual lider al marcatorilor din Serie A, cu 22 de reușite, pentru care nu va ceda însă sub suma de 150 de milioane, dublu față de cât i-a plătit lui Lille în 2020.

Osimhen ar prefera o mutare în Anglia


Concurența e destul de importantă, cu Man. United, Chelsea și PSG pregătite să liciteze la vară pentru a-l transfera pe atacantul nigerian de 24 de ani, cotat la 100 de milioane pe Transfermarkt.de și cu acord până în 2025. 

Osimhen, ce câștigă 4,5 milioane de euro net pe sezon la echipa azzurra, e mai atras de Premier League decât de campioana Franței, dar există puține cluburi care-și pot permite asemenea cifre (e motivut pentru care Bayern s-a retras din cursă), și nu numai din cauza fair-play-ului financiar. Oricum, De Laurentiis pregătește o listă cu posibilii înlocuitori ai lui Osimhen, Sadio Mane, neacomodat la Bayern, fiind între principalele ținte.

Mai accesibil e Kvaratskhelia. Doar pare!

O superfacere a făcut Napoli cu cel comparat de selecționerul Georgiei, Willy Sagnol, cu Frank Ribery. Khvicha Kvaratskhelia a fost adus de la Dinamo Batumi cu 11,5 milioane și într-un singur an cota i-a "explodat" la 80 de milioane. Dar în cazul gruzinului noua campioană nu vrea să audă de o cedare. 


Tocmai de aceea, a căzut de acord din martie pentru o prelungire a înțelegerii scadente în 2027 și în vară se vor semna actele. "Kvara" va reînnoi până în 2028, fără a avea trecută o clauză de reziliere, iar, cel mai important, salariul său ajunge la nivelul de sus în lot. De la 1,2 milioane va sări la 4 milioane, sumă cu care Napoli speră să-l facă să nu se gândească la plecare. Să-l blindeze pentru cel puțin câțiva ani.

Sud-coreeanul Kim Min-Jae, dorit în Premier

Aceeași discuție, în cazul lui Kim Min-Jae. Devenit liderul apărării napolitane, stânca sud-coreeană (26 de ani) ar fi în vizorul mai multor echipe engleze. Potrivit ziarului Daily Mail , Manchester United, Chelsea și, mai ales, Tottenham se interesează de prețul lui, în timp ce liderul din Serie A ar dori să-i prelungească rapid contractul și lui. Are acord doar până în 2025 și deja cota i-a crescut de trei ori față de momentul achiziționării de la Fenerbahce!

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.