Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al vicecampioanei FCSB, respinge existența unor tensiuni între Elias Charalambous și Mihai Pintilii. GSP.ro a scris vineri că influența cipriotului în vestiar e minimă, iar liderii continuă să-l perceapă pe Pintilii drept „comandant suprem”.
După ce a încercat să lămurească cum decurge colaborarea dintre Pintilii și Elias Charalambous, MM Stoica a trimis unele „săgeți” în direcția lui Nicolae Dică, omul care a pregătit echipa în perioada iulie - noiembrie 2022.
Mihai Stoica l-a pus la punct pe Dică: „Unii se alintă!”
„Mă uit la relația lor și la relația pe care o are Elias din momentul în care a intrat în vestiarul nostru. Mai rar să întâlnești o asemenea persoană. Chiar n-au fost probleme niciodată.
Vă spun cu certitudine, n-au fost probleme nici între Dică și Pintilii. Că n-a fost chimie, asta e altceva! Dar nu s-a pus vreodată problema ca Pintilii să nu-l asculte pe Dică dacă i se spune să facă ceva sau altceva”, a spus Mihai Stoica, moment în care moderatorul Dan Udrea l-a atenționat:
„Chiar Dică e cel care a spus că nu a fost susținut în vestiarul FCSB!”
Imediat, Stoica a răbufnit: „Susținut cum? Nu vreau să folosesc expresii foarte dure, dar unii se alintă când spun că n-au fost susținuți! Nu există ca un antrenor să nu fie susținut, dar un antrenor trebuie să impună respect!
Cum poate lucra un antrenor secund un antrenor principal? Poate doar mergând la jucători și să le spună să joace invers, ca să-l dea afară. Iar așa ceva nu s-a petrecut niciodată cât timp am fost eu la Steaua”, a spus Mihai Stoica, în emisiunea moderată de Dan Udrea la Orange Sport.
Mihai Stoica: „Cum să-mi spună mie antrenorii ce să fac? Ierarhic, sunt peste ei”
„Eu am intervenit când am fost nemulțumit de structura antrenamentelor de la FCSB. I-am spus să adauge competiție, să lase antrenamente cu mult conținut tactic, Dică a spus că nu face așa ceva.
Îmi permit să spun astfel de lucruri pentru că sunt de vreo 30 de ani prin fotbal și mai înțeleg eu una, alta. Dar a fost doar o discuție între mine și Dică, eu niciodată nu-i impun unui antrenor ce să facă. Îl las. Dar în momentul în care cred eu că nu e bine ce face, e normal să-i spun”, a mai spus oficialul roș-albaștrilor.
Nu contează ce funcții am avut, manager, director sportiv, președinte al Consiliului de Administrație, cum să nu-mi spună mie antrenorii ce fac? Ierarhic, sunt peste ei. Cum aș putea să fiu eu controlat de antrenor? Asta e o chestie stupidă! Acolo în bază, unde Gigi apare doar o dată pe an, eu conduc! Bine, rău, eu conduc. Cum ar putea să nu-mi fie mie cineva subordonat?
- Mihai Stoica, la Orange Sport
Pintilii rămâne cel mai influent om din vestiarul FCSB
Elias Charalambous și Mihai Pintilii luptă pentru rolul de secund al patronului. Cipriotul are un avantaj important, el deține licența Pro care-i dă dreptul să activeze ca antrenor principal oficial și să transmită indicații în timpul meciurilor. Pintilii are și el un avantaj imens: jucătorii îi sunt apropiați și îi sunt fideli.
Charalambous încearcă să fie implicat și preocupat, dar nu-l ascultă nimeni, toți jucătorii sunt cu Pintilii.
- Sursă din vestiarul FCSB
{{text}}