Liga 1

Transfer de senzație: internaționalul român a semnat cu un club important din Serie A

Mihai Popa, în acțiune într-un meci cu CSU Craiova // foto: Imago Images

Articol de Remus Răureanu, Daniel Grigore  —  sâmbătă, 06 mai 2023

Portarul titular de la FC Voluntari, Mihai Popa (22 de ani), a semnat cu Torino, echipa de pe locul 11 în Serie A.

Crescut de Academia „Gheorghe Hagi”, Mihai Popa va face în vară pasul în străinătate pentru prima dată. Internaționalul de tineret a semnat cu Torino, informație anunțată inițial de Eurosport și confirmată de GSP.ro. 

Mihai va avea o misiune complicată la Torino, aceea de a-l scoate dintre buturi pe Vanja Milinkovic-Savic, titular incontestabil, cu 37 de meciuri în acest sezon. Există posibilitatea ca Popa să fie împrumutat în primul sezon, astfel încât să se acomodeze cu rigorile fotbalului italian. 

Mihai Popa merge în Serie A, la Torino

Mihai Popa a semnat din postura de jucător liber de contract, întrucât la finalul sezonului îi expiră înțelegerea cu FC Voluntari. 

Italienii scapă astfel de plata unei sume de transfer, dar vor achita oricum 200.000 de euro pentru impresarii implicați și Academia „Gheorghe Hagi”, la care Popa și-a făcut junioratul, susține sursa citată.

Evaluat la un milion de euro de Transfermarkt, Mihai Popa este unul dintre cei mai valoroși portari din campionatul românesc. Din 2021 la Voluntari, Mihai a apărat poarta ilfovenilor în 75 de meciuri, în care a primit chiar 75 de goluri.

În ciuda mediei de 1 gol primit / meci, Popa a închis poarta în 28 de partide.

Torino, locul 11 în Serie A, este antrenată de croatul Ivan Juric. „Taurii” au 3 variante de portar în prezent: Vanja Milinkovic-Savic, Luca Gemello și Etrit Berisha, dar ultimul este pe lista neagră, are un salariu mare și nu joacă, astfel că torinezii încearcă să scape de el.

În locul lui Mihai Popa, FC Voluntari îl readuce pe Octavian Vâlceanu de la Petrolul. Vâlceanu a fost împrumutat la Ploiești în acest sezon și a avut evoluții apreciate pentru galben-albaștri. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.