Barcelona se pregătește să facă un transfer la nivelul conducerii administrative. Pe postul de director sportiv, care va fi părăsit în vară de Mateu Alemany, catalanii vor să-l aducă pe Deco (45 de ani), contactat deja de președintele Joan Laporta.
Barcelona nu transferă numai jucători, ci se ocupă și de staff-ul administrativ. La sfârșitul acestui sezon, Mateu Alemany se va despărți de gruparea blaugrana, urmând să rezilieze contractul și să se dedice altui proiect. În aceste condiții, conducerea catalanilor a început să sondeze piața pentru a angaja un nou director sportiv sau director de fotbal.
Deco a jucat 4 sezoane la Barcelona
Potrivit RAC1, Barça are mai multe variante pe listă, dar favorit pare să fie Deco. Președintele Joan Laporta l-a contactat deja pe fostul mijlocaș portughez de origine braziliană, ce știe foarte bine ce înseamnă Barcelona.
El a jucat timp de patru sezoane, 2004-2008, marcând 20 de goluri în 161 de prezențe în toate competițiile, înainte de a pleca la Chelsea. Surse apropiate viitoarei campioane a Spaniei susțin că Deco urmează să fie anunțat oficial în săptămânile viitoare.
Vrea să-l ajute la transferul lui Messi
După retragerea din fotbal în 2013, Deco și-a înființat o agenție de impresariat, D20 Sports Management, cu sediul în Dublin, și s-a ocupat cu transferuri de jucători. Cu ajutorul lui, Barcelona a reușit să-i aducă pe Aubameyang și Raphinha, Deco monitorizând atent și piața din Portugalia și Brazilia pentru clubul blaugrana.
75de selecții și 5 goluri are Deco pentru naționala Portugaliei în perioada 2003-2010. Are 5 trofee cucerite cu Barcelona și 10 cu Porto, între care două Ligi
Deco a jucat sub comanda lui Frank Rijkaard pe Camp Nou și a păstrat o relație foarte bună cu Joan Laporta, scrie presa spaniolă. Președintele Barcei speră ca Deco să-l ajute să îl readucă pe Messi, bazându-se pe relațiile strânse avute de cumnatul său, Alejandro Echevarría, cu anturajul argentinianului de la PSG.
{{text}}