Fotbal   •   Liga 1   •   Farul - Rapid

Gafeurul campionatului a dictat penalty în secunda 27 a meciului Farul - Rapid » Reluările au elucidat faza

+5 Foto
Farul - Rapid » Meciul de la Ovidiu a debutat cu un penalty acordat în secunda 27 de „centralul” Cătălin Popa și transformat de Denis Alibec.

Articol de Alexandru Barbu   —  sâmbătă, 06 mai 2023

Farul - Rapid » Meciul de la Ovidiu a debutat cu un penalty acordat în secunda 27 de „centralul” Cătălin Popa și transformat de Denis Alibec.

Ce start de partidă în etapa #7 a play-off-ului! Denis Alibec l-a driblat pe Dragoș Grigore la mijlocul terenului, a sesizat o breșă în apărarea oaspeților și l-a servit ideal pe Adrian Mazilu

VIDEO » Penalty în secunda 27 a partidei Farul - Rapid


Puștiul de 17 ani al liderului a ajuns în situație de 1 contra 1 cu portarul Horațiu Moldovan, a dat mingea pe lângă acesta, a căzut, iar Popa a indicat imediat lovitură de pedeapsă. 

Ce arată reluările? Deși Mazilu forțează obținerea penalty-ului, e clar că există un contact între cei doi. Cu piciorul stâng, îndoit intenționat spre piciorul drept al adversarului, Moldovan împiedică avansarea lui Mazilu. 

Din camera VAR, Sebastian Colțescu nu a avut argumentele necesare pentru a-l chema pe Cătălin Popa la monitorul VAR să revadă faza.


Verdictul specialistului după penalty-ul dictat în Farul - Rapid: „Cătălin Popa a luat decizia corectă”

Marius Avram, fost arbitru internațional, a analizat faza penalty-ului primit de Farul și este de părere că „centralul” Cătălin Popa a luat decizia corectă. 

„Moldovan își lovește adversarul cu genunchiul stâng, așa se vede din reluarea din spatele porții. Cătălin Popa a luat decizia corectă”, a spus Avram, la „Digi Sport Special”.

Moldovan se duce cu genunchiul în tibie, de aceea a fost confirmată informația din camera VAR.



- Marius Avram

Cătălin Popa era gafeurul campionatului

În cele 36 de etape disputate până acum, arbitrul care a comis cele mai multe erori din postura de central, indiferent dacă acestea au fost sau nu întoarse de VAR, e chiar Cătălin Popa. Piteșteanul are nu mai puțin de 13 greșeli grave comise în 21 de jocuri în care a oficiat.

Topul arbitrilor care au comis cele mai multe erori

  1. Cătălin Popa » 13
  2. Istvan Kovacs » 12
  3. Marian Barbu » 9
  4. Andrei Chivulete » 9
  5. Marcel Bârsan » 9
  6. Horia Mladinovici » 9
  7. Horațiu Feșnic » 9
  8. Radu Petrescu » 9

Mai multe articole de actualitate din Superliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.