Creatorul fabuloasei trupe a Stelei care pe 7 mai 1986 cucerea Cupa Campionilor Europeni n-a fost nici Emeric Ienei, nici Florin Halagian, ci Ion Alecsandrescu. „Om de fotbal” uns cu toate alifiile fotbalului din perioada ceaușistă, cel alintat „Sfinxul” vorbea extrem de rar și extrem de puțin.
- Nu rata alte episoade #RETROGSP de colecție
Tocmai de aceea, un interviu de amploare cu el găsești foarte greu în presa anilor '70-'80. Unul dintre acestea a apărut pe 5 iulie 1985 în „Flacăra”, sub semnătura lui Ovidiu Ioanițoaia. Actualul director al Gazetei Sporturilor l-a provocat pe Alecsandrescu la un dialog amplu într-un moment în care „militarii” preluaseră din nou puterea în România.
După ani în care Universitatea Craiova și Dinamo dominaseră categoric întrecerile interne, venise momentul Stelei, care făcuse în acea stagiune '84-'85 dubla campionat - Cupa României și se pregătea de marele asalt în CCE.
Ion Alecsandrescu: „Bumbescu nici nu voia să audă de Halagian!”
- Tovarăşe Ion Alecsandrescu, v-am ales pentru acest interviu care să explice din interior eventul Stelei, pentru că dumneavoastră, în calitate de vicepreşedinte al clubului şi de şef al secţiei de fotbal, întruchipaţi ideea de continuitate, antrenorii Ienei şi Iordănescu preluând echipa după începerea sezonului. Se cuvine să vă adresăm felicitările de rigoare şi, totodată, să vă prevenim: vă aşteaptă întrebări grele!
- Vă rog să nu mă speriaţi! La rându-mi, vreau să mulţumesc revistei „Flacăra” că şi-a adus aminte de noi, după ce ne-a reproşat la un moment dat, chiar dacă voalat, de a fi exagerat cu transferurile.
- Şi n-aţi exagerat?
- Nu cred că e momentul oportun...
- Cum doriţi, pe noi nu ne-ar fi deranjat o discuţie pe această temă. Dar să revenim: cât de previzibil a fost dublul succes al Stelei?
- Cine a avut ochi să vadă a văzut. Echipa a jucat bine şi anul trecut, când a ratat de puţin şi campionatul, şi Cupa. În sezonul actual, a făcut-o şi mai bine, acumulările spunându-şi cuvântul. S-a produs, altfel vorbind, saltul pregătit cu migală şi răbdare.
- Şi-au spus cuvântul, sunteţi de acord?, şi jucătorii noi.
- Nu trebuia să se întâmple aşa? Ca să vă fac plăcere: cu Bărbulescu, cu Bumbescu, cu Boloni şi cu Radu II, singurii transferaţi recent, formaţia a dobândit un plus de stabilitate şi eficienţă. De personalitate, dacă vreţi.
- Unii, nu noi, precizăm, afirmă că succesul Stelei ar fi conjunctural.
- Fotbalul nu-i atletism, să te întreci cu cronometrul, cu cifrele. Pe teren sunt două echipe şi cea mai bună, într-un moment dat, câştigă. Refuz opiniile la care vă refereaţi din mai multe motive: am adunat cele mai multe puncte, am marcat cele mai multe goluri şi, totodată, am primit cele mai puţine. Clar, nu?
- Am citit undeva că Emeric Ienei, ale cărui merite în realizarea eventului sunt incontestabile, a avut eleganţa să recunoască şi contribuţia predecesorului său la „aranjarea” lotului.
- Halagian, pentru că la el faceţi trimitere, a avut şi el partea lui, însă nu cât s-ar putea bănui. Cu Bölöni, de pildă, am discutat despre posibilitatea venirii în Ghencea cu doi ani înainte. Cât despre Bumbescu, când a aflat că va lucra cu Halagian, nici n-a vrut să audă! A trebuit să luptăm mult ca să-l convingem.
Steaua '86 a fost cea mai bună echipă din istoria fotbalului românesc, nu încape îndoială! Apoi, Craiova '83 și Dinamo '90 ar fi cam la egalitate. Deși ambele au avut jucători de mare calitate, nu se pot compara cu noi dintr-un motiv simplu: doar noi am câștigat un trofeu european. Și ce trofeu!
- Ștefan Iovan
Ion Alecsandrescu: „Marius Lăcătuș e manierat, dar se transformă pe gazon”
- Ce a decis, deci, în obţinerea eventului?
- Munca, seriozitatea, disciplina şi, oferindu-le acestora un cadru propice de manifestare, excelentele condiţii puse la dispoziţie de conducerea Ministerului Apărării Naţionale.
- Când ziceţi disciplină, nu vă gîndiţi şi la Lăcătuş?
- Ba da, dar ţin cont de faptul că, în retur, n-am mai avut probleme cu el. A fost însă nevoie, recunosc, să discutăm mult pentru că, băiat cuminte, manierat, sociabil în viaţa de toate zilele, Lăcătuş îşi făcuse un prost obicei din a deveni, pe teren, irascibil, impulsiv. Nu-mi retrag totuși vorbele, n-am avut situaţii-limită. Între eşecul cu Dinamo şi cel, dinspre final, de la Hunedoara, am câştigat 17 meciuri oficiale consecutiv, campionat şi Cupă, că aproape intrasem la idei! Parcă ne gândeam să inventăm ceva pentru a sparge "monotonia", dar n-a mai fost nevoie.
- Pentru că a urmat „duşul rece” de la Hunedoara, da?
- Ştiţi ceva? Nu meciul acela a fost cel mai slab. La Hunedoara, stă mărturie filmul partidei, numai ratările ne-au împiedicat să luăm măcar un punct. Cel mai prost am jucat cu Bihorul, 2-2 în Ghencea, din vina jucătorilor şi nu numai.
- Puteţi fi mai clar?
- Conduceam detaşat în clasament şi am crezut, greşit, că ne putem permite un moment de respiro. Cum Ienei s-a aflat în spital, şi cum Iordănescu a plecat în Finlanda, cu naţionala de tineret, am lăsat-o mai moale. Ne-am trezit însă imediat.
- A intervenit, într-un moment de scădere, acel 5-0 salvator cu Dinamo.
- Scădere aparentă, căci echipa era și bine pregătită, în timp, și bine motivată. Apoi, o echipă, oricât de pusă la punct ar fi, nu-i o mașină, să joace mereu la fel. Rezultatul final contează, iar din acest punct de vedere, depăşind restul formaţiilor, adică şi pe Dinamo, şi pe Sportul, şi pe... etc., etc., ne-am atins scopul. Putem fi, măcar pentru moment, satisfăcuţi: ne-am atins scopul.
- Că tot veni vorba, de cine v-a fost teamă? De Dinamo, de Sportul Studenţesc sau de Craiova?
- De toate şi de niciuna! De ce zic de toate? Pentru că Dinamo, ca să încep cu ea, a avut şi are valoare, acel 0-5 pe care îl invocaţi fiind, după mine, un accident. Datorat, ca să-mi dau cu părerea, neînţelegerilor arătate la nivelul conducerii tehnice, care dealtfel s-a şi schimbat. Sportul mi s-a părut, dintre urmăritoarele noastre, cea mai închegată. Ea a prestat, etape în şir, un fotbal spectaculos, modern. Craiova nu cred că a tratat toate întâlnirile sau, mai corect spus, toţi adversarii, cu aceeaşi seriozitate. Totuși, când a vrut, a arătat că poate mult. De ce zic că de nici una? Pentru că Steaua, priviți clasamentul în desfășurarea lui, a dominat sezonul de la un capăt la altul, dovedind limpede că e cea mai bună.
- E adevărat, dar v-am întreba altceva: a adus ea ceva nou?
- Îndrăznesc să afirm că da. Viteza de joc a sporit. Atacul a devenit o armă puternică, drept pentru care, în faţa oricărui adversar şi pe orice teren, Steaua a mizat pe victorie, obţinând, iată un argument, 25 de puncte, din 54, în deplasare. E meritul jucătorilor şi, deopotrivă, al antrenorilor Ienei şi Iordănescu acela de a fi iuţit acţiunile, de a le fi dirijat mai direct spre poartă, de a le fi simplificat. Păcat că atacanţii au ratat imens! După câte ocazii a avut, Piţurcă putea deveni uşor „Gheata de Aur” a Europei. Din păcate, n-a devenit nici măcar golgheterul campionatului!
- Să înţelegem că, dintre compartimente, vă preocupă în mod special atacul?
- Noi am trecut, pe plan intern, multe examene pretenţioase, dar suntem conştienţi că marele examen, cel al unei cât mai demne reprezentări în Cupa Campionilor, abia acum vine! E logic ca, visând la mai mult, să căutăm să ne întărim. Nu doar în atac, ci în toate liniile. Atenţie însă la precizarea care urmează, nu vom apela atât la transferuri răsunătoare, cât vom acorda mai multă încredere unor jucători proveniţi din echipa de tineret pregătită de Troi, şi ea campioană naţională.
Steaua a fost și va rămâne cea mai mare echipă românească din toate timpurile! Ce am reușit noi atunci nu va mai reuși nimeni. Niciodată!
- Victor Pițurcă
Ion Alecsandrescu: „Declarația lui Lucescu a fost lipsită de fair-play”
- Mai concret?
- Îi avem în vedere pe Proşteanu, pe Andrei, pe Ciolponea...
- ... pe Mujnai, de la U Cluj!
- De altfel, tot timpul, ne-am gândit cum să facem pentru a câştiga, în paralel cu campionatul, cât mai multă experienţă internaţională. În februarie, am participat la turneul de la Oradea, unde am întrecut pe Debrecen, locul 2 în Ungaria, cu 5-0 şi pe Szeged cu 3-0. În mai, am fost în Elveţia, disputând trei meciuri şi realizând tot atâtea victorii: 3-1 cu Neuchâtel, 1-0 cu Lausanne şi 2-1 cu Sion, formații din prima ligă. Presa a fost extrem de elogioasă la adresa noastră.
- Altceva: de ce Tudorel Stoica s-a sustras mereu de la naţională? Ne puteţi oferi o lămurire?
- Iată o altă mistificare care circulă. S-a sustras Tudorel? Când? Înaintea partidei cu Anglia avea piciorul în ghips, Balaci provocându-i, fireşte neintenţionat, o întindere în partida cu FC Olt. Pentru Finlanda s-a prezentat la lot şi acolo, la Bistriţa, s-a accidentat. Lucescu o ştie foarte bine.
- Apropo de Lucescu, aţi lăsat nu demult să se înţeleagă, într-un program editat de Steaua, că aţi avea să-i reproşaţi ceva. Ce?
- A fost, a trecut. Mi s-a părut, şi nu exclud să mă fi înşelat, că o declaraţie a sa despre Steaua ar fi fost lipsită de fair-play. Între timp, însă, am discutat şi ne-am clarificat. N-am nimic de împărţit cu Lucescu, pe care îl consider un tehnician capabil, în măsură să ducă naţionala în Mexic.
- Credeţi sincer că o va duce?
- Da, cu condiţia să mărească forţa ofensivă. În ceea ce ne priveşte, Steaua va fi gata, oricând, să-i furnizeze jucători în formă, cu spirit de dăruire.
- Tovarăşe Alecsandrescu, care a fost jucătorul numărul 1 al Stelei în sezonul abia încheiat?
- Echipa.
- Am mai auzit acest răspuns, nu credem că puteţi fi acuzat de originalitate.
- Cea mai bună apărare, cel mai bun atac, nu? Mijloc, cu Stoica şi Boloni în rolurile principale, activ, penetrant. La ce-ar servi să remarc pe unul sau pe altul dintre jucători? Până şi aşa-zisele rezerve, Tătăran, Puşcaş sau Radu II, şi-au făcut cu prisosinţă datoria, evoluând, când a fost nevoie, la nivelul titularilor. De altfel, vă spun un secret, asta a fost dilema noastră: pe cine să alegem dintre cei 17? Toţi ar fi putut juca, dar nu era loc, nu-i aşa?, decît pentru 13!
- Vă dorim, şi în continuare, tot asemenea „probleme”. Care a fost, concret, aportul dumneavoastră, stimate tovarăşe Alecsandrescu, la alcătuirea echipei?
- În sensul stabilirii celor 11? Nu înțeleg!
- Exact.
- Desemnarea garniturii de început a fost, de fiecare dată, treaba antrenorilor. Totuși, nu-i mai puţin adevărat că nici o echipă n-a intrat pe teren fără s-o fi discutat înainte. Mulţumiţi?
- Fireşte. Ce ne puteţi spune despre zvonul care circulă între suporteri că jucătorii Stelei practică judo?
- N-am ascuns asta. Profesorul Florentin Marinescu se străduieşte să-i înveţe pe băieţi elemente din sportul respectiv. Mai ales pentru pregătire, în ideea dezvoltării fizice, dar şi pentru, să-i spun aşa, tactică, spre a se feri, de pildă, de contacte mai dure.
- O întrebare mai delicată: ce transferuri vizează Steaua?
- E prematur de discutat.
- Mujnai?
- Mai degrabă vom căuta să perfecţionăm ce avem decât să aducem, masiv, jucători noi. Formula de echipă e de-acum închegată, distinctă, spre ea ne vom îndrepta toate eforturile.
- Boloni rămâne la Steaua?
- Da. Iniţial pe un an, legitimarea lui s-a prelungit. Deţinem toate documentele în acest sens.
- Alte nume?
- Proşteanu, Andrei...
- ... Ciolponea! „Diplomaţia” dumneavoastră, stimate tovarăşe Alecsandrescu, e nu doar proverbială, ci şi, luaţi-o ca pe un compliment, incorigibilă! Vă mulţumim şi vă dorim, ca purtător de cuvânt al campioanei ţării, o cât mai lungă şi mai frumoasă carieră europeană!
Mircea Lucescu a spus că Steaua n-a avut adversari puternici în campania din '85-'86. Păi, am întâlnit doar campioane. Cum poți tu, ca profesionist, să susții așa ceva?! Eu îl respect pe Lucescu, însă trebuie să aibă puțină decență când vorbește despre Steaua!
- Victor Pițurcă
Rezultatele înregistrate de Steaua în sezonul '85-’86 al CCE
- 4-1 și 1-1 cu Vejle BK (Pițurcă, Bölöni, Balint, T. Stoica / R. Radu II)
- 4-1 și 0-1 cu Honved Budapesta (Pițurcă, Lăcătuș, Bărbulescu, Majearu-pen)
- 0-0 și 1-0 cu Kuusysi Lahti (Pițurcă)
- 3-0 și 0-1 cu Anderlecht Bruxelles (Pițurcă - 2, Balint)
- 0-0, 2-0 la penalty-uri cu FC Barcelona
Formula din '86 funcționa mai bine ca echipă. Grupul era foarte unit, iar Ienei ne transmisese încrederea că eram capabili să câștigăm împotriva oricui, inclusiv în cupele europene
- Tudorel Stoica
{{text}}