Situația este explozivă la CFR Cluj nu doar din cauză că echipa a ieșit din lupta pentru titlu, după 1-1 cu Universitatea Craiova, dar și fiindcă jucătorii nu au încasat nici un salariu pe 2023.
Ultimul salariu încasat a fost pe decembrie, fiindcă altfel CFR Cluj nu ar fi obținut licența pentru cupele europene în viitorul sezon.
Iar pentru restul plăților restante, conducerea clubului a apelat, ca mai de fiecare dată, la înțelegerea fotbaliștilor, care au semnat amânări până la finalul acestei luni.
Îngrijorare în rândul jucătorilor de la CFR Cluj
Doar că după anunțul lui Nelu Varga, că se retrage din fotbal, a indus deja o stare de îngrijorare în rândul jucătorilor, care se tem că nu-și vor mai încasa salariile, dacă CFR ar intra în insolvență.
Deocamdată, ardelenii au avut liber în această dimineață și ar urma să se reunească la primul antrenament marți.
Nelu Varga, mesaj în miez de noapte: „Ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a FRF!”
Finanțatorul de la CFR consideră că echipa sa a fost dezavantajată de arbitrajul de la meciul cu oltenii. Radu Petrescu l-a eliminat pe Andrei Ivan, apoi a anulat „roșul” după consultarea VAR. Jucătorul Craiovei îl faultase pe Boateng, atac cu talpa sus. Apoi, tot Ivan a egalat la o fază confuză, la care VAR-ul a decis că nu este ofsaid.
„Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. De aceea nu au vrut să cumpere sistemul VAR din Belgia.
M-au pierdut ca investitor din fotbal, e ultima mea intervenție. Te rog să pui pe ecran că facem plângeri penale contra arbitrilor și a FRF”, ar fi declarat Nelu Varga. Mesajul de la patronul CFR-ului a fost citit de Vali Moraru, moderatorul emisiunii „Digi Sport Special”
{{text}}