Opinii   •   EDITORIAL

Varga, altfel de plecare

Articol de Alin Buzărin   —  marţi, 09 mai 2023

Față de recentele evenimente de la FCSB, patronul CFR-ului are ceva mai mult temei atunci când spune că vrea să se retragă

CFR se autodefinește prin capacitatea sa ieșită din comun de a câștiga campionate. Au fost opt la număr în 14 ani (2008-2022), ceea ce înseamnă că în acest interval clujenii au cucerit mai multe titluri decât toate celelalte echipe. Și au mai fost cinci titluri la rând, ultimele 5, ceea ce denotă că dintre adversarii contemporani nimeni nu știe cum e să fii campion.

Puterea obișnuinței

Sunt și excepții, Gică Hagi, care încă simte gustul nectarului din 2017, și Gigi Becali, care-și aduce aminte vag de vremurile de demult, ca un cal de povară care mai visează noaptea câte ceva din vremurile când era mânz, apoi armăsar. Ne-am obișnuit într-atât cu CFR-ul în ipostaza de campioană încât aproape că nu ne imaginăm ultima etapă fără acea clasică festivitate din Gruia, cu aproape aceleași personaje pe scena de onoare de un cincinal încoace.


Ca un viscol în toiul verii

Acum aproape sigur nu va mai fi așa. Medaliile și tricourile de campioni le vor primii alții, deși scena festivității s-ar putea să fie aceeași (Farul joacă în ultima etapă în Gruia, să nu uităm!). CFR-ul necampion pare un paradox, o situație inimaginabilă, un fel de viscol în toiul verii. Tocmai de aceea sunt interesante reacțiile celor de acolo. Ale lui Ioan Varga, ale lui Dan Petrescu, oameni care au trăit ani de-a rândul neînchipuindu-și că pot fi și altceva decât campioni.

Metoda tensiometrului

Când Ioan Varga spune că pleacă, afirmația e mai credibilă decât atunci când o frază similară vine dinspre palatul de la Șosea. Măcar și pentru că în toamnă clujeanul a avut serioase probleme de sănătate, mai complicate decât un nărăvaș ac al tensiometrului care s-a dus un pic mai sus după înfrângerea FCSB-ului în Giulești, pentru a reveni la valori de aviator după victoria roș-albastră de la Craiova.


Un cincinal de împliniri și neîmpliniri

Dar nu numai buletinul medical e cel care oferă concretețe anunțului lui Ioan Varga. Temeiul anunțului de abandon e rentabilitatea economică a afacerii CFR. De un cincinal încoace "intrările" CFR-ului se bazează mai ales pe sumele provenite din participările europene. Vânzările de jucători au fost rarisime, fondurile provenite din bilete, abonamente, marketing sunt plăpânde.

Asta și pentru că, în ciuda buchetului de titluri naționale dobândite, CFR încă n-a reușit să aibă mai mulți fani decât concitadina "U", care bâjbâia prin eșaloanele inferioare atunci când vișiniii sclipeau pe arenele din Glasgow sau Sevilla.

Se face apel la Codul Penal

Tocmai de aceea se conturează ideea că în toată această poveste legată de anunțata retragere a lui Ioan Varga arbitrajul e doar un pretext. Într-adevăr, în acest play-off, mai multe decizii i-au dezavantajat pe clujeni, iar în meciul cu Craiova a fost atins apogeul. Patronul din Gruia a anunțat că va face plângeri penale, ca atunci când ți se sparge casa, ți se fură ceva. E multă melodramă în aceste afirmații, ni se înfățișează ideea de furt, de jaf, de tâlhărie, infracțiuni incriminate de Codul Penal.

Principalul suspect

E posibil să se recurgă și la asta, în fond poți face plângere penală pentru că ți s-au furat rufele lăsate la uscat pe sârma din curtea blocului sau că ți s-a furat, de-a dreptul, titlul de campioană. Poți acuza VAR-ul, dacă nu de furt, atunci măcar de complicitate. Chiar s-ar putea ca arbitrajul video să fie principalul suspect. Argumentul e zdrobitor: când făptuitorul VAR nu apăruse încă în peisaj, nu reclamai niciun furt, nu făceai nicio plângere penală și luai titlu după titlu. În ochii tăi totul era corect, iar de plâns, se plângeau alții.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.