International   •   Stranieri   •   ITALIA

Chivu, declarații cutremurătoare în Italia: „Dintoina îmi lua mințile. L-am pocnit pe Rossi din instinct animalic. Coechipierii mi-au sunat soția să o întrebe dacă sunt agresiv acasă”

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Adrian Duţă   —  marți, 09 mai 2023

Cristi Chivu (42 de ani), fostul fundaș al lui Inter, în prezent antrenorul echipei U19 a italienilor, a povestit momentele dramatice prin care a trecut în 2010.

Pe 6 ianuarie 2010, Chivu suferea o accidentare gravă la cap, care i-a pus viața în pericol, într-un meci cu Chievo. A revenit pe teren după două luni și jumătate și a câștigat tripla la finalul sezonului 2009-2010, însă a jucat cu o cască de protecție până la sfârșitul carierei, în 2014.

Cristi Chivu: „Făceam lucruri care nu mă caracterizau. Coechipierii mi-au sunat soția să o întrebe dacă sunt agresiv acasă”

La mai bine de 13 ani de la acele momente dramatice, Chivu a rememorat prin ce a trecut după ce a revenit pe teren.


„După două luni și jumătate eram pe teren, cu toate temerile și incertitudinile mele. Jucând, am suferit mai ales la duelurile de cap. Toate medicamentele pe care le luam după acel moment m-au determinat să fac lucruri care nu mă caracterizau. Cum ar fi gesturile obscene făcute după meciul de cupă de la Roma, pumnul dat lui Marco Rossi, cearta cu Rafa Benitez. 

Nimeni nu știe, însă, că luam medicamente care îmi luau mințile. Îmi amintesc cum coechipierii mi-au sunat soția acasă și au întrebat-o dacă totul este în regulă. Dacă am fost agresiv acasă, dacă am pus mâna pe ea. Acest lucru vreau să fie foarte clar, a fost din cauza medicamentului. Atunci am fost judecat pentru ce am făcut cu Roma. (n.r. gesturi obscene)

Lovitura dată lui Marco Rossi a fost ca un prim instinct animalic, dar există un motiv: dintoina (n.r. - medicamentul pe care îl lua Chivu e utilizat ca agent antiepileptic, în tratamentul unor tipuri de epilepsie). Ar fi trebuit să iau pastile timp de două luni, dar le-am dus mai departe timp de nouă luni. Vreau să subliniez asta”, a declarat Chivu pentru Corriere dello Sport.

Gesturile la care se referă Chivu


În interviul acordat în Italia, Chivu a vorbit despre două momente neplăcute cauzate de medicametul pe care îl lua. Primul a fost un gest obscen la adresa fanilor lui AS Roma, la finala Cupei Italiei din 2010. Cristi a dus ambele mâini spre organele genitale și a arătat degetul mijlociu, semne făcut către suporterii din Tribuna Tevere.

Chivu, gesturi obscene la adresa fanilor Romei

Al doilea incident a avut loc în februarie 2011, într-un meci Bari - Inter 0-3. Chivu l-a lovit atunci cu pumnul în față pe mijlocașul Marco Rossi, fără să fie provocat. 

VIDEO. Momentul în care Chivu îl lovește violent în figură pe Rossi: 

Al treilea incident la care face referire Chivu s-a întâmplat în septembrie 2010. Inter a pierdut cu Roma în campionat, scor 0-1, iar Cristi s-a certat cu antrenorul Rafael Benitez, la pauză. „Dacă nu aleargă şi mijlocaşii, dacă nu schimbi ceva, plec, ies de pe teren”, i-a transmis Chivu tehnicianului spaniol.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.