FCSB, locul 2, se află în luptă directă cu liderul Farul pentru titlul de campioană, iar Mihai Stoica, managerul general al clubului, e sigur că vor exista jocuri de culise.
Întrebat în direct la OrangeSport, de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor, dacă crede că partidele din ultimele etape se vor juca pe teren, Mihai Stoica a avut un răspuns categoric.
Mihai Stoica acuză jocuri de culise în finalul Ligii 1
Dan Udrea: „Aveți convingerea că aceste ultime 3 etape se vor disputa exclusiv pe teren?”
Mihai Stoica: „Nu! Nu am avut niciodată convingerea asta. Nu am nici convingerea că toate meciurile din play-off s-au disputat corect. Nu am convingerea asta. Mi s-a părut că în cel puțin un meci că unii nu au avut așa...”
Emil Grădinescu: „Ăla în care și-au făcut damblaua? (n.r. - referire la o celebră scandare a fanilor Rapidului)
Mihai Stoica: „Eu știu...”
Dan Udrea: „L-am auzit și pe Florinel Coman spunând ceva în această direcție. Evident că el a fost foarte atent, pentru că poți fi suspendat”
Mihai Stoica: „Tocmai de aceea. Nici eu nu vreau să fiu suspendat. Cei chemați...”
Era clar că Farul o bate pe Rapid (n.r. - Farul - Rapid 7-2). Era clar că bate Farul. Și dacă dădea 4? Ce mai conta? Dacă bătea cu 1-0? Tot aia era, Eu eram singur că bate Farul.
- Florinel Coman
Pentru noi nu a fost o umilință. E un joc pe care l-am pierdut. A fost o bătaie cam drastică, dar trebuie să ne bucurăm de sport. Nu a fost o umilință. Noi am fost la meci, ne-am distrat, ne-am încurajat echipa. Asta e viața. Așa e în sport, mai pierzi, mai câștigi. Noi nu suntem suporteri de rezultat. Nu a fost o seară neagră, a fost o seară proastă. Ne-am făcut damblaua. Cu Steaua. Ne-am făcut damblaua, am bătut pe Steaua. Putea să ne dea Farul și 20. Dacă ne-am făcut damblaua. Nu vreau să intru în calcule. Important e că suntem bine. Ce mai era până la 10? Mai erau 3 goluri.
- Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului
{{text}}