Carlo Ancelotti (63 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a contestat golul lui Manchester City atât pe teren, cât și la finalul meciului, în fața microfoanelor.
Real Madrid și Manchester City au remizat pe „Santiago Bernabeu” în prima manșă a semifinalelor Champions League, 1-1.
Conduși după golul lui Vinicius, englezii au egalat în minutul 67 cu o „torpilă” expediată de Kevin De Bruyne.
Reușita a fost puternic contestată de madrileni, care au reclamat două momente petrecute cu puțin timp înainte: faptul că nu au primit corner la o fază în care mingea a ieșit în afara terenului din John Stones, stoper la Manchester City, și că anterior reușitei lui De Bruyne, mingea păruse să iasă în afara terenului, fără ca arbitrii să oprească jocul.
Imaginea pe care se bazează răbufnirea lui Carlo Ancelotti după Real Madrid - Manchester City
Ancelotti a protestat pe teren, a primit cartonașul galben, și a continuat „tirada” la interviuri: „Mingea ieșise! Nu o spun eu, o spune tehnologia. E ciudat că n-au controlat cum trebuie faza. Iar în faza anterioară a fost un corner neacordat, arbitrul n-a fost foarte atent, dar mi-a dat cartonaș”.
Imaginea la care face referire Ancelotti a fost publicată de BeinSports și este o interpretare cu ajutorul tehnologiei a fazei în care Bernardo Silva încearcă să țină mingea în teren.
Tehnologia arată că, într-adevăr, balonul depășise linia în întregime, astfel că trebuia acordat aut de poartă pentru Real. Însă nu se impunea și anularea golului prin video-arbitraj, potrivit experților.
Mingea ieșise, dar arbitrii au lăsat jocul să curgă // foto: BeinSports
„Ei susțin că mingea a ieșit înainte de gol. Dar VAR nu poate revizui momentul, pentru că faza de atac a englezilor începe mai târziu, când Camavinga pierde mingea. Nu pot să meargă atât de mult în urmă”, explică Pavel Fernandez, analistul pe arbitraj de la Radio Marca.
Puteam să câștigăm, merităm să câștigăm. Rămânem cu un sentiment bun înaintea returului, pentru că meciul a fost bun. Ne-am concentrat pe a le bloca mijlocașii, Kroos, Valverde și Modric au fost foarte buni.
E normal ca City să aibă posesia, dar nu trebuie să o luăm razna, pentru că mai devreme sau mai târziu ocaziile au să vină. Am jucat un fotbal foarte bun, am avut ocazii și suntem fericiți. Să sperăm că o putem face din nou la retur.
- Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid
{{text}}