Liga 2

Anunț de ultimă oră: DNA a trimis primarul din Chiajna în judecată! Prejudiciu de peste 9 milioane de euro, bani din bugetul local pompați la clubul de fotbal!

Mircea Minea // foto: Facebook

Articol de Daniel Grigore  —  miercuri, 10 mai 2023

Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată la Tribunalul Ilfov pe Mircea Minea, primarul din Chiajna, pentru fapte care au legătură cu finanțarea clubul de fotbal din localitate, Concordia, formație care evoluează în Liga 2.

  • Minea, primar al Chiajnei din 1996, figurează ca membru fondator al Concordiei, iar până în ianuarie 2015 a fost președinte al Consiliului Director. 

Procurorii „au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Minea Mircea, la data faptelor și în prezent primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave”, se arată într-un comunicat emis astăzi de DNA.

DNA a trimis primarul din Chiajna în judecată pentru fapte legate de finanțarea clubului de fotbal

Pentru ce este acuzat edilul din Chiajna, aflat în funcție din 1996? Conform procurorilor, Minea ar fi pompat din bugetul local o sumă exorbitantă în club, 37.474.795 lei, echivalentul a 7,61 milioane de euro.

Pe deasupra, ar fi închiriat clubului două baze sportive la tarife preferențiale, fără aprobarea Consiliului Local și fără licitație.

În total, procurorii DNA susțin că „inculpatul a cauzat primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv”.

Asta înseamnă 9,14 milioane de euro!

Comunicatul integral al DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MINEA MIRCEA, la data faptelor și în prezent primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că:

- ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive, 

- ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică. Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei.

Precizăm că, în cadrul clubului de fotbal respectiv, inculpatul a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14.01.2015),

Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Minea Mircea a cauzat primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv. 

Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri și imobile ce aparțin inculpatului. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 

Concordia Chiajna evoluează în prezent la nivelul ligii secunde. În acest sezon a încheiat pe locul 2 grupa B din play-out, fiind a opta la finalul sezonului regulat.

Concordia are în lot câțiva fotbaliști importanți, cu experiență, precum Gabriel Tamaș, Mihai Velisar, George Călințaru, Mirko Ivanovski și Raul Rusescu.

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.