Părintele Vasile Ioana, mare pasionat de sport, a povestit în podcastul „Profu' de Sport” marea cumpănă a vieții sale, momentul în care medicii l-au informat că trebuie să-i amputeze piciorul. Preotul a practictat fotbalul în copilărie și în acest fel s-a ales cu o accidentare gravă la picior.
Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, unul dintre cei mai apreciați preoți din România, ar fi putut să ajungă fotbalist! Invitat la podcastul Gazetei, acesta a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare despre problemele medicale grave care l-au forțat să-și încheie prematur aventura în sport.
- Părinte, spuneți-ne, totuși, de unde pasiunea asta pentru sport, pentru fotbal?
- Încă din copilărie. Și e foarte important ca în educație să primești dragostea pentru sport. Și mămica iubea sportul, și tăticul. Din păcate, tăticul, după aceea, a devenit alcoolic și n-a mai putut să se țină de fotbal. Eu mergeam la CS Târgovişte când era de Gicu Dobrin acolo, jucam la pitici. Jucam odată cu Șoimii Sibiu și, din păcate, am fost faultat la picior și m-am accidentat. Efectiv, mi s-a ciobit glezna.
- Osul.
- Da, osul, din păcate. Mi s-a pus piciorul în ghips, piciorul a copt în ghips, iar după o săptămână de dureri cumplite, când au desfăcut ghipsul, piciorul era tot negru. Medicul de acolo, de la Târgoviște, i-a spus mamei mele: „Tovarășa, trebuie să-i tăiem piciorul!”. Era tot negru! Și atunci, mama a spus: „Copilul meu? Niciodată!”. Și m-a luat în spate mămica... A fost momentul copilăriei mele. După ce am fost accidentat...
- Câți ani aveați?
- 11 ani.
„Mama n-a acceptat ce i-a zis medicul”
- De-abia începuserăți fotbalul, mă gândesc.
- Da, jucam la copii. Mama mea n-a acceptat ce i-a zis medicul. Cu lacrimi în ochi, m-a luat în spate și mi-a zis: „Silică - așa era numele meu de alint - te iau în spate și mergem la Azuga”. M-a luat mămica din spitalul de la Târgoviște și m-a dus la Azuga, unde am fost salvat de unii dintre cei mai buni medici ortopezi, care m-au operat de trei ori. Am multe copci în picior. Drumul meu în fotbal s-a oprit acolo. Dumnezeu știe pentru ce am renunțat la această pasiune. O practic doar așa, puțin, de drag. Însă știi, în viață sunt intersecții. Trebuie să vezi, să identifici ce vine ...
- Și aceea a fost răscrucea dumneavoastră. Și în loc să mergeți către sport, ați cotit-o spre religie.
- Am mers pe un alt drum. Au fost șase luni de spitalizare, în cârje, am făcut vreo 400 de injecții cu Oxacilină, Kanamicină. Aveam fundul tăbăcit, îmi făceau injecția în pulpă. Era infecție multă acolo, drept pentru care era un mare risc să continui să joc fotbal pe zonă profesională și atunci am schimbat macazul. Bunicul meu m-a convertit și mi-a spus: „Vezi tu cum te-a ajutat Dumnezeu, că putea să ți se taie piciorul, să ți se întâmple ceva foarte rău, putea ca infecția să devină generalizată. Vezi că Dumnezeu te-a salvat? Dă slavă lui Dumnezeu!”. Și atunci m-am dus la mănăstire, la Mănăstireaa Sitaru, lângă Căldărușani. Și am stat o vară în mănăstire și tare mi-a plăcut.
{{text}}