Fotbal   •   Liga 1   •   NEREGULI

FRF, clemență dincolo de reguli » Doi dintre cei 6 arbitri suspendați pentru implicarea în mafia pariurilor activează și acum în fotbal!

Cristian Catană, în centrul imaginii

Articol de Marius Mărgărit   —  miercuri, 10 mai 2023

Doi dintre cei 6 arbitri suspendați și amendați în 2018 pentru trucarea de meciuri pentru mafia pariurilor activează în fotbal și acum, deși regulamentul prevede excluderea, fiindcă nu și-au achitat integral amenzile, pe care le plătesc eșalonat, lunar.

Azi este programată pe rolul Comisiei de recurs a FRF disputa dintre fostul arbitru Septimiu Burtescu și AJF Dâmbovița. Una începută din 2022 și în care Burtescu reclamă că asociația nu îl recunoaște ca oficial în fotbal.

Pentru cei care nu-și mai amintesc, Burtescu a fost considerat capul rețelei de 6 arbitri români care, în iarna lui 2017, conduceau partide amicale prin Turcia și Cipru, deghizați, în beneficiul mafiei pariurilor.

FRF a investigat cazul și a dictat împotriva celor implicați suspendări și amenzi, conform regulamentelor.


FRF, clemență dincolo de reguli

Alături de Septimiu Burtescu, "lotul" era completat de Cristian Catană, Dan Petre, Răzvan Nedelcu, Laurențiu Niculae și Cristian Grigorașcu. Primii trei au luat cele mai mari suspendări (câte doi ani) și amenzi, Burtescu de 300.000 lei, Catană și Petre de câte 250.000 lei.

Din acest trio, primii doi continuă să activeze în lumea fotbalului, iar celălalt are legături cu sportul juvenil. Restul au renunțat, lucrează în alte domenii

FRF le-a dat liber la fotbal, ignorând regulamentele


Regulamentul Disciplinar prevede că amenzile ar fi trebuit să fie achitate integral pe durata suspendării. În caz contrar, respectivii sunt excluși definitiv din activitatea fotbalistică. Dar Burtescu și Catană s-au bucurat de clemența FRF, care și-a încălcat astfel propriile regulamente. 

Surse federale susțin că respectivii au ajuns la un acord cu forul de la Casa Fotbalului, pentru eșalonarea amenzilor, plătind și acum, lunar, un procent din venituri. În plus, au primit și documente conform cărora pot continua să activeze în fotbal și pe parcursul achitării amenzilor.

Ei plătesc în continuare, dar nu li se putea refuza dreptul la muncă", sună explicația neoficială a unor personaje din FRF, sfidându-se astfel reglementările în vigoare. Mai ales că interdicția din Regulamentul Disciplinar se referă la activitatea fotbalistică, nu și la orice alte domenii. 

Gazeta Sporturilor a solicitat FRF lămuriri și un punct de vedere oficial, dar nu a primit un răspuns până la încheierea acestei ediții.

Septimiu Burtescu, antrenor la copiii Chindiei

Septimiu Burtescu s-a întors la Centrul de copii și juniori al Chindiei Târgoviște, unde a fost reprimit, iar acum antrenează grupa U11 a clubului dâmbovițean. Surse din lumea fotbalului susțin că AJF Dâmbovița nu-i permite să stea pe bancă în timpul partidelor pe care echipa sa le are în campionat și că urmărește respectivele jocuri din tribună. 

Septimiu Burtescu

Ulterior suspendării, a încercat să revină în arbitraj chiar la AJF Dâmbovița, dar a fost refuzat. Și pentru că nu este recunoscut ca oficial, a dat în judecată respectivul for județean la comisiile FRF. Inițial, asociația i-a respins demersul în comisia locală.

În același timp, Burtescu este și director la Direcția Județeană pentru Sport Dâmbovița.

Cristian Catană arbitrează de doi ani la Ilfov

Cristian Catană, în mijloc

Cristian Catană arbitrează în continuare, fără probleme, la partidele organizate de AJF Ilfov. La fel ca și în cazul lui Burtescu, cei de la AJF Dâmbovița nu ai fost de acord cu revenirea sa, după suspendare. În schimb, ilfovenii i-au acceptat-o, din 2021. 

Recent, pe 23 aprilie, Catană a condus chiar un derby din campionatul respectiv, partida dintre CS Tunari și CSL Stefănești. Cum la AJF Ilfov situația președintelui este încă neclară, așteptându-se decizia comisiilor după contestarea lui Constantin Buhac, secretarul general Daniel Balgoe a precizat doar că „din câte știu, Catană are un document de la FRF, care l-a reabilitat și i-a permis să arbitreze. Nu știm dacă a achitat sau nu integral acea amendă primită, nu e de competența noastră".

Dan Petre e director la Palatul Copiilor Târgoviște

Ultimul din grupul celor sancționați de către FRF în urmă cu 5 ani, Dan Petre, despre care se știe că făcuse o vizită în Singapore înaintea acelor turnee din 2017, este acum director la Palatul Copiilor din Târgoviște. 

Și acolo se desfășoară activități sportive, dar nu și fotbal, așa că acesta nu poate intra sub incidența regulilor FRF. "Au avut grijă prietenii din clasa politică să prindă un post bun", au comentat surse locale.

Burtescu are licență A. Am cerut de la FRF să-mi precizeze dacă poate fi angajat ca antrenor. El a ajuns la o înțelegere cu FRF, să plătească eșalonat acea amendă, și este absolvit de suspendare. Am documente de la Comisia de Disciplină a FRF, de la Departamentul de integritate 

- Marcel Ghergu, declarație din 2021, pentru presa locală

CE PREVEDE REGULAMENTUL DISCIPLINAR FRF

  • Art. 19.4: „Suspendarea se cumulează cu penalitatea sportivă şi se va prelungi până la plata integrală a acesteia, astfel cum se prevede prin normele FRF/LPF/AJF”.
  • Art. 85. 3a: „Persoanele fizice care nu-și execută obligațiile stabilite prin hotărâri definitive și irevocabile ale FRF/LPF/AJF și/sau TAS în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii se sancționează cu măsura interzicerii desfăşurării oricăror activităţi legate de fotbal până la executarea integrală a obligației stabilite, dar nu mai mult de 2 ani. În cazul în care nici după 2 ani persoana fizică nu și-a executat obligațiile va fi exclusă din activitatea fotbalistică”.

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.