International   •   Liga Campionilor   •   AC Milan - Inter

Ar fi fost o gafă demnă de Liga 1, nu de Champions League » Penalty întors de VAR în Milan - Inter + gest golănesc, ignorat total

+26 Foto
„Centralul” spaniol Jesus Gil Manzano a fost salvat de VAR în minutul 31 al semifinalei Ligii Campionilor dintre AC Milan și Inter, la scorul de 0-2.

Articol de Adrian Jitea   —  miercuri, 10 mai 2023

„Centralul” spaniol Jesus Gil Manzano a fost salvat de VAR în minutul 31 al semifinalei Ligii Campionilor dintre AC Milan și Inter, la scorul de 0-2.

Inter și-a năucit adversara în prima jumătate de oră a disputei de pe San Siro, a marcat de două ori, prin Dzeko ('8), Mkhitaryan ('11) și a sărbătorit, preț de câteva clipe, și o lovitură de la 11 metri.

FOTO. Penalty corectat de VAR în AC Milan - Inter 


În minutul 31, Lautaro Martinez a preluat pe lângă Simon Kjaer și a pătruns în careul „diavolilor”. A strecurat mingea printre același Kjaer și Tomori, apoi a căzut.

Plasat perfect, arbitrul Jesus Gil Manzano a arătat punctul cu var pentru o presupusă tragere a fundașului danez. „Centralul” a fost atenționat din camera VAR. A revăzut acțiunea pe monitorul de la marginea terenului și a întors decizia.

Reluările prezentate de televiziuni arată un contact ușor între cei doi, accentuat de atacantul Lautaro Martinez. 


Gest golănesc ratat de arbitru

În minutul 76, la un corner executat de Inter, Rade Krunic l-a lovit evident pe Bastoni. Fundașul lui Inter a rămas căzut pe gazon, dar nu l-a impresionat pe arbitrul Gil Manzano.

Nici din camera VAR nu a fost tras vreun avertisment, deși gestul golănesc s-a petrecut în interiorul careului, iar Krunic mai avea un cartonaș galben.

VIDEO. Atmosfera copleșitoare de pe San Siro, surprinsă de reporterul GSP

Citește și alte știri despre AC Milan - Inter: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.