Europa League

Juventus, salvată la ultima fază a turului cu Sevilla, din semifinalele Europa League! + Mourinho, aproape de o nouă finală europeană

+7 Foto
AS Roma - Bayer Leverkusen și Juventus - Sevilla, semifinalele Europa League, sunt programate joi, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro. / FOTO: GettyImages

Articol de Adrian Jitea  —  joi, 11 mai 2023

AS Roma a învins-o pe Bayer Leverkusen, scor 1-0, iar Juventus a obținut o remiză la ultima fază împotriva celor de la Sevilla, scor 1-1, în turul semifinalelor Europa League.

Jose Mourinho poate deveni un adevărat erou la Roma. După trofeul cucerit sezonul trecut în Conference League, formația lui e aproape de o nouă finală europeană.

AS Roma a făcut un meci defensiv perfect contra lui Leverkusen, a permis adversarei un singur șut pe spațiul porții, și a dat lovitura prin mijlocașul Edoardo Bove (20 de ani). „Pariul” lui Mourinho a marcat în minutul 63. Atent pe urmărire, a punctat cu un șut din interiorul careului.

VIDEO. Explozie de bucurie pe „Olimpico”, după reușita puștiului Bove

Echipele de start: 

AS Roma: Rui Patricio - Mancini, Cristante, Ibanez - Celik, Bove, Matip, Pellegrini, Spinazzola - Belotti, Abraham 
Antrenor: Jose Mourinho  

Leverkusen: Hradecky - Kossounou, Tapsoba, Tah - Frimpong, Palacios, Andrich, Hincapie - Diaby, Wirt - Hlozek  
Antrenor: Xavi Alonso

Stadion: Stadio Olimpico, Roma 
Arbitru: Michael Oliver 

. Italienii se salvează târziu în prelungiri

Sevilla și-a revenit din pumni sub comanda antrenorului Jose Luis Mendilibar. A evadat din zona retrogradării în La Liga, a făcut instrucție cu Manchester United în „sferturile” Europa League, iar acum a fost la câteva secunde de o victorie mare la Torino.

En Nesyri a marcat pentru andaluzi în minutul 26, un contraatac-fulger finalizat cu un șut din 11 metri.

„Bătrâna Doamnă” a căutat o oră egalarea. Eroul improbabil al gazdelor a fost Federico Gatti. Fundașul introdus în minutul 61 a marcat la ultima acțiune a partidei, o lovitură de cap de pe linia porții.

6 trofeeare Sevilla în Europa League/Conference League. Este recordul competiției. Juventus a cucerit trofeul de 3 ori

Echipele de start: 

Juventus: Szczesny - Danilo, Bonucci, Alex Sandro - Cuadrado, Miretti, Locatelli, Rabiot, Kostic - Di Maria - Vlahovic  
Antrenor: Massimiliano Allegri  

Sevilla: Bounou - J. Navas, Bade, Gudelj, Acuna - Fernando, Rakitic - Ocampos, Torres, Gil - En-Nesyri  
Antrenor: Jose Luis Mendilibar

Stadion: Allianz, Torino 
Arbitru: Daniel Siebert

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.