La 24 de ore după ce Arnold Garita a fost ținta unui atac rasist în mediul online, FC Argeș a emis un amplu comunicat de presă, în care a anunțat că nu va tolera sub nicio formă derapajele suporterilor.
Clubul din Trivale devine astfel unul dintre primele din România care-și asumă public o politică anti-rasism și anti-discriminare. Reprezentanții lui FC Argeș le-au transmis un mesaj categoric propriilor suporteri, care în ultima perioadă, pe fondul rezultatelor slabe din campionat, au recurs la atacuri grosolane la adresa fotbaliștilor străini din lot.
FC Argeș anunță toleranță zero față de derapajele suporterilor: „Vor fi luați în evidență și vor putea fi interziși”
„Clubul FC Argeș condamnă cu fermitate toate formele de discriminare. Am primit cu tristețe și dezgust informații despre un comentariu rasist care a fost postat pe pagina noastră de Facebook. Dorim să anunțăm public că am adoptat o politică de toleranță zero împotriva acestor abuzuri din online.
În primul rând, ne exprimăm solidaritatea față de Paul Arnold Garita, jucătorul vizat de comentariul cu caracter rasist cu pricina.
Toți jucătorii noștri sunt parte integrantă a familiei „vulturilor alb-violeți”. Discriminarea de orice fel nu va fi tolerată și vom lua măsuri pentru a pune capăt oricărui tip de comportament discriminatoriu întâlnit pe rețelele noastre sociale.
Începând de astăzi, toate comentariile prin care se face discriminare de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală, vor fi șterse, iar utilizatorii care le postează vor fi luați în evidență și vor putea fi interziși pe rețelele noastre sociale”.
În al doilea rând, dorim să informăm toată comunitatea că vom depune toate diligențele necesare pentru a trage la răspundere pe cei vinovați de astfel de comportamente, încercând astfel să prevenim astfel de situații.
„Vom intensifica educația și conștientizarea privind impactul negativ al rasismului și discriminării”
„Clubul nostru își asumă responsabilitatea de a promova diversitatea, incluziunea și egalitatea în rândul suporterilor alb-violeți. În acest sens, dorim să subliniem că vom intensifica educația și conștientizarea privind impactul negativ al rasismului și discriminării.
Ne angajăm să construim un mediu în care toți oamenii să fie tratați cu respect și demnitate. În încheiere, dorim să ne reafirmăm angajamentul față de valorile noastre fundamentale. Ne dorim ca FC Argeș să fie un exemplu pozitiv și să inspire schimbarea în bine a comunității noastre. Invităm toți suporterii să ni se alăture în acest demers.
Așa cum am demonstrat în numeroase rânduri, acceptăm criticile și suntem deschiși către orice comentariu, fie el negativ sau pozitiv, venit din partea oamenilor, atâta timp cât el respectă niște minime reguli de bun simț și respect față de propria persoană și față de cei din jur”, se arată în comunicatul emis de departamentul media al clubului alb-violet.
{{text}}