Liga Campionilor

Răspunsul la întrebarea de pe buzele tuturor: de ce nu a avut Inter sponsor pe tricouri la 2-0 cu AC Milan?

+26 Foto
Inter, fără sponsor pe tricouri cu AC Milan // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  joi, 11 mai 2023

Foarte mulți microbiști s-au întrebat de ce Inter Milano nu a avut sponsor principal pe tricouri la meciul de Champions League de miercuri seara, câștigat fără emoții, 2-0, cu rivala AC Milan.

Elevii lui Simone Inzaghi au purtat echipamentul standard, cu șorturi albe și tricouri în dungi negre și albastre. Ce a surprins a fost faptul că pe partea frontală a tricourilor nu a apărut niciun sponsor, o imagine extrem de rară, mai ales la acest nivel.

Motivul pentru care Inter nu avut sponsor pe tricouri la 2-0 cu AC Milan

Absența sponsorului de pe tricouri a reprezentat o formă de „protest” a nerazzurrilor, pentru că firma cu care aceștia au bătut palma în septembrie 2021, DigitalBits, nu a făcut plățile agreate conform contractului.

Compania blockchain semnase contracte în valoare de 85 de milioane de euro pe sezon atât cu Inter, cât și cu AS Roma, dar nu a făcut nicio plată în această stagiune. Din acest motiv, Inter a „dat-o jos” de pe tricouri. La fel a procedat de curând și AS Roma.

Compania respectivă trebuia să achite o tranșă de bani până la 31 martie, dar nu și-a respectat obligația. Acum, atât Inter cât și AS Roma sunt în căutarea unui nou sponsor principal pentru sezonul următor. 

Returul Inter - AC Milan se va disputa marți, 16 mai, la ora 22:00. Inter este mare favorită la calificarea în finală după rezultatul din prima manșă.

Tot despre AC Milan - Inter: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.