Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Mai știe Becali că îi plătește? » 5 fotbaliști de la FCSB „dați dispăruți”

Boban Nikolov, Răzvan Oaidă, Sorin Șerban, Denis Haruț și Eduard Radaslavescu sunt doar cu numele la FCSB. Cei 5 abia mai prind banca de rezerve, acolo unde și rămân de cele mai multe ori până la finalul partidelor.

Articol de Alexandru Barbu   —  joi, 11 mai 2023

Boban Nikolov, Răzvan Oaidă, Sorin Șerban, Denis Haruț și Eduard Radaslavescu sunt doar cu numele la FCSB. Cei 5 abia mai prind banca de rezerve, acolo unde și rămân de cele mai multe ori până la finalul partidelor.

Interesant și straniu în același timp e că 3 dintre ei - Oaidă, Haruț, Radaslavescu - au costat bani mulți. Șerban era considerat la un moment dat de către patronul Gigi Becali un produs numai bun de export, în timp ce Nikolov, mijlocaș cu prezențe în grupele Champions League și Euro 2020, nu există, practic, la roș-albaștri.

5 fotbaliști de la FCSB, uitați pe bancă sau în tribune

Boban Nikolov (28 de ani, mijlocaș central) » Unul dintre cele mai ciudate transferuri realizate în actuala stagiune de FCSB. Fostul jucător de la Viitorul a semnat în septembrie cu vicecampioana și n-a fost titular decât în Cupă, de două ori. A prins în total 338 de minute, adică nici 4 partide întregi adunate!


49 de selecțiiare Nikolov în naționala Macedoniei de Nord (4 goluri), alături de care a evoluat și la Euro 2020

L-am întrebat pe Tănase despre Nikolov, iar el mi-a spus că e un jucător de tipul lui Oaidă, dar puțin mai bun. Recuperează, pasează și, cel mai important, nu pierde mingea.



- Gigi Becali, patron FCSB, explicând de ce l-a transferat pe Nikolov

Răzvan Oaidă (25, mijlocaș central) » 34 de meciuri în toate competițiile, zero goluri, zero assisturi. N-a mai jucat DELOC de la remiza cu Universitatea Craiova, 1-1, 19 februarie, când evolua 32 de minute. El a fost trecut pe linie moartă în 2023, anul trecut bifase 17 jocuri din postura de titular.

700.000 €a plătit Becali celor de la FC Botoșani pentru Răzvan Oaidă, în vara anului 2019


Sorin Șerban (23, fundaș stânga) » Transferat în 2019 de la Minaur Baia Mare, cedat apoi sub formă de împrumut la Poli Iași și „retrogradat” de multe ori la echipa a doua a roș-albaștrilor, Șerban doar se antrenează acum cu Olaru, Coman & Co. Asta deși la un moment dat îi luase fața lui Radunovic în ochii finanțatorului Gigi Becali. În actuala stagiune, Șerban a bifat doar 3 jocuri oficiale, două în Superliga, unul în Cupa României Betano. Cumulat, 194 de minute. N-a mai prins echipa - și în general nici banca - de la un 2-0 cu FC Botoșani, meci de Cupă disputat în decembrie 2022! A început din primul minut ambele partide de campionat, 1-1 cu U Cluj, prima etapă, și 3-2 vs. FC Argeș, de fiecare dată fiind înlocuit la pauză. Roș-albaștrii n-au fost mulțumiți de evoluțiile sale și n-au mai contat pe el.

Ăsta va fi fotbalist mare! O să iau milioane pe Șerban!



- Gigi Becali, patron FCSB, în 2021

Denis Haruț (24, fundaș central) » Venit în februarie 2021 de la FC Botoșani în schimbul a 660.000 de euro, stoperul care poate evolua atât în flancul drept al defensivei, cât și ca „închizător” n-a reușit să se impună la FCSB nici până acum, chiar dacă în partea a doua a sezonului trecut a fost împrumutat în Moldova pentru a evolua mai mult, tocmai ca să-și crească nivelul. Are 15 apariții în ediția actuală, doar 4 ca titular în campionat și numai 7 minute petrecute pe teren în 2023 - victoria cu CFR Cluj, 1-0, din 5 februarie.

Știu că are un salariu destul de mare la FCSB, undeva la peste 10.000 de euro, dar eu îl sfătuiesc să încerce să rezilieze contractul și să meargă undeva să joace, chiar și pe 3.000 de euro. Nu e nicio rușine, deoarece important pentru el este să înceapă să joace din nou. Dacă se încăpățânează sa țină de salariu, se va pierde definitiv.



- Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani

Eduard Radaslavescu (18, mijlocaș ofensiv) » Un puști promițător, foarte talentat căruia nu i s-au oferit prea multe șanse în primul an de la transfer. Cu 20 de meciuri și două goluri în roș-albastru, Radaslavescu a prins doar 62 de minute în 2023. N-a mai fost titular din, atenție!, 10 noiembrie 2022, atunci figura în formula de start într-o partidă de Cupa României contra Oțelului Galați (0-0). Deși a costat-o circa un milion de euro pe FCSB, Eduard n-a fost niciodată titular în campionat.

2 goluria izbutit Radaslavescu, ex-Farul, la FCSB, în victoria din campionat cu CS Mioveni, 5-1, și în Cupa României, vs. UTA (2-2)

VIDEO » Tot ce trebuie să știi înaintea derby-ului FCSB - CFR Cluj:

Mai multe articole despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.