Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

Talpan dă FRF în judecată: „Burleanu trebuie să răspundă în fața legii”

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, continuă să se certe cu persoane, instituții din fotbalul românesc. Acum, amenință cu judecata FRF.

Articol de Alexandru Barbu   —  vineri, 12 mai 2023

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, continuă să se certe cu persoane și instituții din fotbalul românesc. Acum, amenință FRF cu judecata.

Motivul? Talpan susține că CSA Steaua ar trebui să aibă drept de promovare în Superliga, în ciuda a ceea ce spune actuala Lege a Sportului, în timp ce FCSB, e de părere avocatul, activează „ilegal” în Liga 1.

Florin Talpan, juristul CSA Steaua: „Burleanu trebuie să răspundă în fața legii”

„Noi suntem un brand. Deţinem Cupa Campionilor Europeni, palmaresul este la noi. S-au creat abuzuri, iar FRF trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat cu CSA Steaua.


Conform motivării ÎCCJ, s-a stabilit că FCSB nu este continuatoarea, dar ea joacă în Liga 1. Pentru asta, domnul Burleanu trebuie să răspundă în fața legii!

Cum să câștige FCSB campionatul? Ei sunt ilegal în Liga 1. Vreau să se vadă clar că FCSB nu este continuatoarea. Voi da în judecată Federația Română de Fotbal pentru foarte multe nereguli. Voi face în așa fel încât să nu dureze foarte mult procesul”, a declarat Talpan la Fanatik.

Întrebat de avizele negativ primite de inițiativa lui Vasile Dîncu de modificare a Legii Sportului, Talpan a precizat: „Sunt oameni cu funcții politice în minister care trebuiau să susțină această propunere legislativă, să nu primească avize negative. Voi solicita ca Federația să ne accepte în Liga 1 și sunt convins că voi câștiga. Performanţele obţinute de mine sunt foarte mari şi trebuie văzute. Domnul Dîncu a vrut să îşi facă campanie electorală şi nu a făcut demersurile care trebuiau”.

VIDEO. Ana Maria Popescu, despre posibilitatea de a prelua conducerea CSA Steaua:


Mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.