Ionuț Negoiță, 49 de ani, a cedat pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo în vara 2020 managementului spaniol al lui Pablo Cortacero și a ieșit din fotbal de atunci. Totuși, mai are "legături" cu fenomentul sportiv, cu Dinamo mai exact.
Deține în continuare o bună parte din baza sportivă Săftica, acolo unde este cantonamentul roș-albilor, și are de recuperat de la fostul club, conform calculelor, suma de 650.000 de euro. Detalii pentru care suporterii ”câinilor” continuă să-l apostrofeze vehement în mediul online.
După ce a ieșit din fotbal, Negoiță a revenit în sectorul imobiliar, continuă să fie dezvoltator imobiliar, lăudându-se că a atins un portofoliu de 10.000 de locuințe finalizate, din momentul în care a început afacerile.
1991a fost anul în care Negoiță a luat contact cu sectorul construcțiilor
Ionuț Negoiță a început din Iugoslavia, apoi în Franța: „Am învățat să zidesc și să tencuiesc”
Într-un interviu acordat Real Estate Magazine, fostul dinamovist a povestit începuturile sale în acest domeniu. A început de jos.
"Primul contact real cu domeniul construcțiilor l-am avut la vârsta de 17 ani, în Iugoslavia. Era anul 1991, iar atunci am învățat să zidesc și să tencuiesc. Doi ani mai târziu am mers în Franța, unde am lucrat în domeniul amenajărilor interioare – zugrăveli, tapet și acoperitori pardoseli.
Ulterior, am demarat o primă afacere cu acoperitori de pardoseală – mochetă, linoleum, covoare și tapet. (...) În următorii ani am intrat pe segmentul hotelier și în anul 2000 am construit primul hotel", a relatat Ionuț Negoiță pentru sursa citată.
Portofoliul personal s-a extins după hotelul din Otopeni, cu un altul în centrul Capitalei, pe strada Traian, apoi cu RIN Grand Hotel și diverse ansambluri rezidențiale în Pipera, în Sectorul 4 și în Popești-Leordeni.
Etapa de proiectare a apartamentelor este foarte importantă. Este o vorbă în comerț: Clientul nostru, stăpânul nostru. Prin urmare, cine reușește să înțeleagă cât mai bine așteptările clientului, inclusiv posibilitățile financiare ale acestuia, și realizează produsul potrivit nu are cum să nu aibă succes
Ionuț Negoiță
Soția lui Negoiță este medic, are propria clinică acum
Omul de afaceri a transmis și pe ce a pus accentul după ce s-a despărțit de Dinamo. A investit într-un proiect imobiliar, Hils Pallady, în apropiere de IKEA Pallady, dar și într-o clinică medicală în imediata proximitate.
"Are 1.908 apartamente și aproximativ 2.100 de locuri de parcare. Acolo am construit inclusiv o clădire de birouri, am dezvoltat și o clinică medicală. Proiectul recent finalizat are o valoare de piață de aproximativ 140 de milioane de euro, 85% dintre apartamente au fost vândute deja.
Decizia de a adăuga o clinică a fost luată după o analiză atentă a nevoilor și cerințelor comunităților din zonă. A fost fondată de către soția mea, Adina Negoiță, care este medic", a mai declarat Negoiță.
În momentul în care consider că am acoperit Bucureștiul suficient încât să fi făcut tot ce se poate în acest oraș, voi accesa și alte zone ale țării. Consider că, în următorii 20-25 de ani, în România se va construi mult
Merg zilnic în vizită pe șantiere. La momentul acesta, avem în paralel șase șantiere în diverse stadii de execuție, iar eu trec cel puțin prin patru în fiecare zi. Îmi aloc în fiecare dimineață două-trei ore pentru această activitate. Pot să zic că aceste vizite mă încarcă cu energie
Ionuț Negoiță
{{text}}