Liga 1

Balotelli la Rapid? Cum au reacționat Panduru și Moldovan: „Va fi un fiasco total! Mario o să aibă nevoie de scobitori”

Basarab Panduru și Viorel Moldovan. Foto: Captură Orange Sport

Articol de Vlad Roșu  —  sâmbătă, 13 mai 2023

Foștii internaționali Basarab Panduru (52 de ani) și Viorel Moldovan (50 de ani) au comentat informația momentului în fotbalul românesc: Rapid vrea să-i aducă în Giulești pe Mario Balotelli, Alen Halilović și Cătălin Cîrjan. 

Viorel Moldovan crede că aceste transferuri nu vor putea aduce titlul în Giulești, în timp ce Panduru este sceptic în legătură cu aducerea unor jucători care nu mai spun de mult timp ceva în fotbalul european. Cu toate astea, fostul mijlocaș al Stelei a opinat că italianul ar marca fără probleme 20 de goluri în Superliga, dacă ar juca la fel de mult ca atacantul croat Marko Dugandzic. 

Viorel Moldovan, după transferurile de gală anunțate la Rapid: „Va fi un fiasco total, o să îi placă publicului din Giulești”

„Dacă stau și mă gândesc la Balotelli, care nu știu pe unde a jucat în ultimul timp... Știu că a jucat în Elveția, prin Turcia, a avut numai probleme. Va fi un fiasco total, o să îi placă publicului din Giulești. Poate sunt dur și spun anumite chestii, pentru că sunt legat sentimental de Rapid, dar cu asemenea transferuri le dau șanse minime la titlu. 

Nu are cum să dea Balotelli 20 de goluri niciodată. Păi numai prin baruri o să stea. O să aibă nevoie de scobitori să-și pună la ochi, ca să-și țină pleoapele deschise dimineața. 

Dar, totuși, la ce nivel are campionatul nostru, poate chiar vine Balotelli și chiar dă 20 de goluri”, a declarat Viorel Moldovan, la Orange Sport. 

Basarab Panduru: „Cred că Balotelli ar da 20 de goluri în România”

Cred că Balotelli ar da 20 de goluri în România. Dacă vine și stă numai prin baruri, nu o să dea 20 de goluri. El dacă joacă cât a jucat Dugandzic sigur că o să dea 20 de goluri. 

Ai impresia câteodată că îi cauți cu lumânarea pe unii de s-au lăsat. Bojan Krkic mai lipsește de aici”, a punctat Basarab Panduru, potrivit sursei citate anterior. 

Mario Balotelli este în prezent legitimat la FC Sion, ultimul loc în campionatul Elveției, formație la care a marcat 6 goluri în 18 meciuri în acest sezon. 

Mario Balotelli, atacant FC Sion. Foto: Imago

Alen Halilovic este un jucător liber de contract, după despărțirea de Rijeka, formație din țara natală, Croația. Văzut ca o mare certitudine a fotbalului din țara balcanică, Halilovic a crescut la academiile lui Dinamo Zagreb și FC Barcelona, bifând în carieră echipe precum Hamburger SV, AC Milan, Standard Liege, Heerenveen, Birmingham City sau Reading. 

Alen Halilovic, când juca la FC Barcelona. Foto: Imago

Cătălin Cîrjan este un fotbalist legitimat la Arsenal, acolo unde a jucat, deocamdată, numai la echipele de juniori ale clubului. Se antrenează și cu echipa mare, și chiar a făcut parte din lotul londonezilor în mai multe rânduri. 

Cătălin Cîrjan/ foto: Imago Images

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.