Liga 1

Când se joacă barajele pentru Conference League » Partidele se dispută într-o singură manșă

foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Viorel Tudorache, Sergiu Alexandru  —  sâmbătă, 13 mai 2023

LPF și firma eAd, care deține drepturile TV pentru Liga 1, au avansat primele date pentru cele două meciuri care vor stabili ultima echipă din România care va merge în preliminariile Conference League.

După rezultatele din această etapă, FCU Craiova și FC Voluntari sunt cele două formații care vor juca în barajul din play-out pentru cupele europene. Meciul se va juca într-o singură manșă, pe terenul echipei mai bine clasate. 

Din informațiile GSP.ro, partida se va juca pe 28 sau 29 mai, în funcție de decizia deținătorului drepturilor TV.

Învingătoarea duelului dintre craioveni și ifloveni se va duela cu o echipă din play-off, pentru a stabili cine merge în preliminariile Conference League. Iar partida se va juca pe 3 sau 4 iunie.

Echipa din play-off care va juca la baraj va fi știută după finala Cupei României, Sepsi – U Cluj. Dacă Sepsi va câștiga, va merge în preliminariile cupelor europene, iar la baraj merge echipa de pe locul 3 din play-off. Dacă U Cluj va învinge, la baraj merge locul 4. 

Ce echipe din Liga 1 merg în cupele europene

  • Campioana merge în preliminariile Champions League
  • Liga 1 mai deține în play-off un bilet european cert, de Conference, pentru a doua clasată, iar formația de pe locul al treilea participă la un baraj cu cea mai bună din play-out
  • Cupa României oferă un loc pentru Conference League.

VIDEO Totul despre FCSB - CFR Cluj

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.